Doamnei Marilena Rotaru

Doamnei Marilena Rotaru
Mult stimată doamnă,
Încă odată mă simt flatat de atenţia pe care mi-o acordaţi. Am întârziat atât de mult prezentul răspuns pentru că a trebuit să îi aştept să vină din vacanţa muncitorească de „1 Mai” pe cei zece consilieri pe care mi-i permit din salariul de deputat ca să îi urechez pentru schimonosirea diverselor fraze care v-au oripilat în scrisoarea mea anterioară.Mi-au promis că vor folosi fraze scurte, concise, cu cuvinte populare, deşi îi bănuiesc că vor să-mi submineze calitatea de politician introducându-mă, „volens nolens” în tagma intelectualităţii contimporane.
Fără doar şi poate, aşa cum aţi afirmat, chestia aia gheboasă însemnată cu secera şi ciocanul pe circumvoluţiuni reptiliene nu se află pitită în sufletul dumneavoastră. Atunci, acolo e altceva. Ce anume, numai dumneavoastră puteţi şti. Şi mă voi şi explica, trecând peste gluma despre canibali, canibalism şi, da, doamnă, canibalizare. Passons. Pe scurt, e limpede care este imaginea dvs despre PSD, nu am eu puterea să vi-o schimb şi nici obraznicia să va rog să priviţi către sărmane alte partide „de dreapta”, unde despre Rege se vorbeşte o dată pe an, şi unde nimeni nu este în stare să provoace o dezbatere în spaţiul public. Îmi cereţi, însă, să cer scuze Majestăţii Sale pentru ce i-a făcut partidul din care fac parte. Bizară idee. Doamnă, eu sunt un deputat PSD, nu preşedinte, vicepreşedinte şi nici măcar purtător de cuvânt al partidului. Cum aş putea eu vorbi în numele tuturor membrilor şi simpatizanţilor PSD? La domnul preşedinte Ponta aţi încercat? Cam la acest nivel s-ar putea discuta despre solicitarea dumneavoastră, nicidecum la un mărunt socialist promonarhist ca mine. Dacă doriţi, eu pot să îmi cer scuze în numele meu şi al familiei mele, deşi nu suntem niciunul în cauză, eu nici eram în PSD pe când Majestatea Sa a avut problemele pe care le amintiţi. Şi am fost şi talonat foarte serios de mineri, vi-o spun doar aşa, pentru conformitate.
Mă acuzaţi, stimată doamnă, de fracturi de logică. Înţeleg că numai teoria dvs este cea dreaptă, lucru care îmi aduce aminte de vremuri apuse unde, peste provinciile istorice domnea doar o voinţă…
Adică să instaurăm Monarhia, fără să întrebăm poporul, aşa cum au instaurat bolşevicii republica, tot fără să întrebe poporul. După atâţi ani, după atâtea schimburi de generaţii, chiar credeţi că putem face acest gest profund antidemocratic, respectiv ignorarea voinţei Ţării? Dacă asta e logică, eu o să-mi caut alta, pe cea corectă democratic.
Şi aşa, am ajuns, doamnă la o altă acuză. „Am crezut că vreți să slujiți monarhia, nu să vă slujiți de ea!”, îmi aruncaţi, bărbăteşte, în faţă. Acum, eu ştiu că v-a deranjat când v-am scris că Regele trebuie să fie al tuturor românilor, de pretutindeni, nu să fie confiscat de un grupuscul care acţionează mai mult ca o asociaţie de bloc, dar nu cred că meritam aşa ceva.
Cu părere de rău înţeleg că dumneavoastră sunteţi doamna profesoară cu care trebuie să dăm testul la promonarhie. Un soi de Sfânt Petru care deţine cheile de la intrarea în Regat şi la porţile căruia îi veţi împărţi dvs pe români în monarhişti şi nemonarhişti, prin nişte mijloace la fel de misterioase precum căile Domnului. Doamna de heraldică pusă să miruie credincioşii cu urma stemei regale după un neştiut test-grilă? Păi dacă e aşa, mă bucur din suflet că am cunoscut personalitatea ce ţine între mâini sita adevărului monarhic. Cum îmi aducea aminte un hâtru coleg: „treci întâi pe la Cadre!” .
Cât despre folosirea imaginii Regelui pentru nu ştiu ce campanie electorală, vă informez că m-aţi confundat copios.
Şi dacă tot batem apa-n piuă, despre monarhişti vopsiţi, vă întreb, care-s cei adevăraţi?
# Tismăneanu Jr? Păi, ştiţi ce naşte din pisică, d-apoi din şenilate cu steaguri roşii… Apropo, parcă aici s-ar potrivi ceva mai bine povestea cerutului de scuze, pentru un fragment de tulbure istorie.
# Liiceanu? Singurul intelectual român acuzat de plagiat (după regretatul C. Noica) şi scos de bolşevici basma curată. Cică suferea de „mimetism intelectual” bietul băiet.
# Pleşu? Alt sofist de mare clasă, definit public prin atracţia faţă de parale, indiferent de culoare. Dacă mai transcendenta înţelepciunea sa încă vreo doi-trei ani în jurul Securitaţii, sigur fonda o vreo biserică a timpanului agil.
# Cărtărescu? Întrucât scrisoarea dumneavoastră a pornit de la un citat din Eminescu, o sa mă cenzurez, dar, cu siguranţă, ştiţi la ce fac referire.
Dintre aceştia se va alege portstindardul regal? Atunci, Dumnezeu să-l apere pe Rege.
Trăiască Mihai I, Regele tuturor românilor!
Ninel Peia
Deputat român