Am scris-o şi am mai spus-o, dar poate nu destul de explicit. Cel puţin aşa a reieşit din câteva comentarii recente pe care le-am primit de la câteva persoane pe care le preţuiesc în mod deosebit. Acum revin, şi sper că toţi vor înţelege că ştiu prea bine unde sunt inamicii României, dar şi unde sunt şi cu ce se ocupă ei cât e ziulica de lungă.
Marea majoritate a duşmanilor Ţării sunt dintr-o categorie ce, la prima vedere, par demni de milă. Nu, nu sunt aşa nici pe departe. Categoria asta este cea mai ingrată, îmbâcsită şi înecată în rele: turnătorii pe stil nou.
Aici intră foarte mulţi din cei care ar vinde-o şi pe măicuţa lor pe un ban bun şi ar comite milioane de sperjururi numai ca să-i mângâie stăpânii lor o singură dată pe rapănul ce le ţine loc de piele. Turnătorii pe stil nou sunt ferchezuiţi şi au ochii apoşi, fumează cu ţigaret dar sunt primii la a se văita oriunde e loc şi este o minimă şansă să i se ia în calcul perfida şi simulata deznădejde.
Dar cine face parte din clanul turnătorilor pe stil nou? Numai cine are onoare şi coloană vertebrală nu. În rest orice ticălos gata să-şi lepede Neamul e binevenit. Să enumerăm câteva grupări socio-profesionale:
– o bună parte sunt chiar politicieni. De regulă unii care acum trebuie să-i mulţumească pe cei care i-au „făcut mari”. Total lipsiţi de scrupule, aceştia sar la comandă, şi ţinta principală sunt oamenii de dreaptă credinţă, iubitori de Ţară şi Neam, patrioţii care le încurcă socotelile. Dacă ar scăpa de noi, ce-ar mai face ei din România asta… Ăştia rup primii uşile ambasadelor importante ca să toarne tot soiul de lacrimi de crocodil şi o puzederie de minciuni plăcute la auzul străinătăţii.
– partea trădătoare a societăţii civile, evident alcătuită dintr-o sumă crescândă de ONG, bine umflate cu bănişori din afară, bani a căror provenienţă este mereu neclară, împărţită pe programe şi disipată imediat către vectorii de opinie ai aceleiaşi societăţi civile. Facţiunea aceasta a devenit în ultima vreme de o virulenţă ieşită din comun (pesemne stăpânii le-au cerut rezultate mai concrete, mai multă mişcare, un pic de agitaţie activistă, mai cu viaţă, băieţi, mai cu viaţă). Aici se mai adaugă bursierii pe banii unor fundaţii de care nu poţi să te iei, dar care nici nu ştii de unde au atâtea parale. Bursieri care, peste noapte, au devenit şi ei vocali, unii chiar infiltrându-se cu succes prin politică sau aparatul de stat. Multe ONG-uri pot fi un exemplu destul de limpede, iar la capitolul momâi plângăreţe prin cancelariile Vestului sunt fără număr.
– oameni de afaceri locali, dar veroşi care, de mână de multe ori cu corporatişti bine interesaţi şi bine informaţi, au făcut praf economia românească. Agricultura trage din greu să se întoarcă la nivelul de altădată, industria practic nu mai există, şi ce mai există este în mâinile capitalului străin, şi nu neapărat din UE. Aceştia se ştiu şi ar trebui să-şi pună singuri ştreangul de gât, atât rău ne-au făcut ei nouă.
– rămăşiţele securiste. Dar atenţie, ăştia sunt pe cale de dispariţie prin însăşi evoluţia vieţii, însă mult mai periculoase sunt odraslele ce au supt din seva otravită a minţilor acestora. Noii turnători voluntari cu şcoală veche în cap, dar tineri la trup, dau dovadă de atâta zel încât torţionari precum Vişinescu sau Ficior par nişte măicuţe pe lângă ei. Ăştia sunt un soi de bastarzi amestecaţi din două rele: jumătate comnistoidă, bolşevici chiar, şi jumătatre securistoizi, aceşti cameleoni sunt capabili de cele mai oribile şi nemernice trădări. Şi Estul ştie asta…
– o altă parte, cameleonică până la identificarea cu sistemul sunt unii membri cu încrengăturii judiciare. Ei bine, ăştia, dacă ar fi trăit imediat după cel de al doilea război, acum ar fi fost decoraţi nu numai pe piept, ci şi pe umeri, bască şi poale cu decoraţii de mare fală de tipul Ordinului Lenin. Şi ăştia au o zeloşenie de te înfiori, chiar dacă, uneori, faptele nici nu au existat vreodată. Suspiciunile rezonabile, însă, fac minuni, nu-i aşa?
– ultima categorie şi cea mai firavă de la o vreme încoace sunt o bună parte dintre jurnalişti, acoperiţi sau nu, autodetonaţi sau nu, care nu mai sunt demult numai trompete, ci au devenit deja un soi de dulăi care te rup la comandă, indiferent dacă eşti bun sau rău. Cu ăştia e cel mai dificil să vorbeşti pentru că aud ce vor, după indicaţiile trasate de la celălalt capăt al lesei. E drept, sunt ieftini şi unii chiar buni măciucari.
Cam astea sunt categoriile care se plâng continuu, dar din ce în ce mai puţin în scris, pe la diferite Înalte Porţi, de la omul de serviciu până la reprezentantul cel mai sus pus şi dispus să-i asculte aberaţiile. Ăştia sunt cei ce nu dau o şansă României, ăştia sunt cei pentru care noţiunea de ţară este sinonimă cu zero absolut. Viermi mici care rod continuu din carnea noastră şi a Neamului, ca o ciumă, ca buba neagră, ca o ebola în continuă evoluţie.
Aici o să citez dintr-un articol al cărui autor o nimereşte destul de des în ultima vreme: “Marea problemă este însă că, de cele mai multe ori, excesul de zel depăşeşte orice imaginaţie, majoritatea celor care „sifonează” încercând astfel doar să-şi plătească unele poliţe personale. Aşa că sunt nu puţine situaţii încât, oricât de bine intenţionaţi ar fi, diplomaţii occidentali au reale dificultăţi în a-şi forma o impresie concretă despre ce se întâmplă cu adevărat în România”.
Mda, ca să vezi, nu sunt chiar singurul de această părere.
Ştiu că am fost destul de explicit, dar mai îngroş prezentul articol cu un exemplu elocvent. Să zicem că o mamă are un copil bolnav, şi, în loc să prezinte apropiaţilor, rudelor şi prietenilor evoluţia în bine a odraslei, paşii care îi face spre bine, spre însănătoşire, nu face decât să se plângă despre ce nenorocire a lovit-o, cum viaţa ei este dusă pe apa Sâmbetei şi că viitorul îi este distrus din cauza bietului copil.
Cam aşa sunt scârboşii noştri turnători pe stil nou…
Deputat de Ilfov
Ninel PEIA