Sofiştii, un rău pestilenţial care sufocă şi România de azi. Hai să nu îi mai promovăm!

Când spui intelectual, te gândeşti la un om învăţat, cu multe de împărtăşit, şi, din respect pentru dăruirea lui pentru cultură, tinzi să îi acorzi şi o înaltă calitate morală: un cetăţean care şi-ar da şi viaţa pentru ideile lui.
Frumoasă imagine, însă experienţa ne-a arătat nouă, tuturor, că lucrurile nu prea stau aşa, cel puţin pentru mulţi intelectuali care au apucat cu ambele mâini căile sofismului şi continuă să predea acestă ignobilă cale noilor generaţii de intelectuali.
Dacă în perioada interbelică aceştia puteau fi număraţi pe degete, după instaurarea Republicii Populare, numai aceia capabili să îşi schimbe rapid orice convingere cu cea nouă puteau fi promovaţi. Aşa era treaba, distrugătoare de adevărate personalităţi. Iată un exemplu: unii naivi cred că, pe vremea lui Ceauşescu, poeţii, literaţii care au închinat sute, poate mii de pagini, Cârmaciului şi PCR o făceau, parte din convingere, parte obligaţi de şefii unor publicaţii, ale unor cenacluri, ş.a.m.d.
Greşit! O făceau pentru că se plătea foarte bine, iar banii se dădeau pe loc. Să fiu mai clar: N-avea poetul X bani de-o juma de vodcă, poc băga o poezioară la Luceafărul şi ridica şi paralele în aceeaşi zi. Acum, după ce creaţia i s-a preţăluit, omul în cauză îşi putea potoli convulsiile hepatice nu cu o sticlă de tărie, ci chiar cu 4 sau 5 butelci import URSS.
Fireşte, ăştia şi mai ales obiceiul lor s-a perpetuat cu mare succes. Pentru că altă cale nu cunosc! Şi astăzi, astfel de persoane lipsite ce coloană vertebrală aduc pe lume produse intelectuale calibrate după nevoile propriei burţi, în acel moment! Dacă nevoile îi dictază mâine altceva, nici o problemă, schimbă calimera imediat, cum spuneam după nevoile lor. Astfel de creaturi sunt, zic eu, nişte sofişti desăvârşiţi.
Conform definiţiei, nişte pseudofilosofi gata să demonstreze orice, dacă sunt bine plătiţi.
Ce poate fi mai pervers decât atât? Cititorii unor astfel de mari nume precum Andrei Pleșu, Horia-Roman Patapievici, Gabriel Liiceanu, Vladimir Tismaneanu, Mircea Cărtărescu, etc. sunt tentaţi să le acorde statutul de idoli. Şi uite-aşa sofismul are veşnic adepţi. Rău este că aceştia se înmulţesc pe zi ce trece, infectează şcoli şi partide, publicaţii şi televiziuni, edituri şi facultăţi.

Marele pericol pe care aceştia îl reprezintă vine direct din faptul că pentru ei România este o noţiune, nu o patrie şi marile valori naţionale nu sunt bune de nimic dacă nu ies bani de pe urma lor. Puşi, în mod greşit, în funcţii importante, cu acces la diverse puşculiţe, vor face parte cu ai lor, cei dintr-o gaşcă sigură, verificată, nu cu cei care ar avea dreptul la recompense şi onoruri. Şi apoi, dacă tot îşi reneagă ţara, de ce ar trebui să îi cinstim? România i-a crescut, ei repudiază România. Frumoasă recunoştinţă. Bineînţeles, sofişti fiind, au şi argumente pentu această infamă atitudine.

Desigur, nu putem să îi exilăm, uneori nici nu putem să îi descoperim, atât de bine se camuflează în mediul înconjurător, dar putem să îi îndepărtăm din funcţii, să le ignorăm opera şi, ceea ce ar fi o lovitură cvasifatală pentru ei, să le tăiem subvenţiile.

Un sofist neplătit devine un neica nimeni. Culmea, atunci îşi va etala cu şi mai mare ardoare puterile, în căutarea unui nou stăpân. Cu bani, desigur.

Ce-ar fi Pleşu fără Adevărul ? Sau Tismăneanu fără minunatele lui funcţii inutile? Vă spun tot eu: nişte Rică Venturiano în veşnică cerşire a unui loc de muncă…

Deputat PSD Ilfov
Ninel PEIA

www.ninelpeia.ro