Şi gura lui Cărtărescu a început să pută a cur de Iohannis
Pe cuvânt dacă mai înţeleg ceva. Mircea Cărtărescu, scriitor supraapreciat şi mare vedetă a momentului, condeier înhămat pe post de bou la căruţa cuplului Liiceanu-Pleşu-via SOROS, nu s-a lecuit. De ceva vreme (destul de multă), Cărtărescu adept înfocat al multiculturalismului progresist de tip neobolsevic are o apetenţă deosebită la a pupa-n cur preşedinţi. La început a fost Băsescu. Aici, limba lui Cărtărescu şi-a făcut ucenicia. În plus, a fost volintir, s-a băgat în seamă că aşa făceau şi ceilalţi slugoi din binomul Pleşu-Liiceanu şi sateliţii lor. Trebuia să fie şi el într-o gaşcă, că, nu-i aşa, te mai plictiseşti de scris, şi te mai uiţi şi la televizor, pe români. După un număr serios de exerciţii de admiraţie pentru Băse, limba lui Cărtărescu luase deja formatul şezutului prezidenţial. Cred că şi preşedintele i-a apreciat în mod deosebit răvna demnă de un mujic către Ţarul său. O vreme, apoi iubirea s-a destrămat, căci Băse s-a trezit înapoi printre pământeni, deci nu mai prezenta mare interes pentru scriitor şi talentul său lingual. Mai nou, lumea a ieşit în stradă şi s-a dat antigraţiere. Printre mărşăluitori-Iohannis, prezidentul. Atât i-a trebuit îngălatului Cărtărescu. Ochii săi tociţi pe litere şi pe opuri-gigant au detectat imediat noul cur pupat momentan doar de alţii. Imediat a pornit la cucerirea dosului săsesc, aruncând ode către Iohannis. Dintr-o dată, Dulapul Mut de sub cucuveaua lui Iliescu a devenit, în optica lui Cărtă, un mare om de stat. Aici a nimerit-o, dacă vorbim la propriu. Mare este, oricine poate vedea. Şi de stat, că nu se prea mişcă, să nu-şi strice dunga la brăcinari, dar „mare om de stat” n-o să fie săsică nici când o exploda Pământul. Ceea ce îl caracterizează i-ar putea aduce o nouă poreclă: Oportunică. Dar, părerea lui Căcărescu e părerea lui, că are dreptul la aşa ceva. Nu ştim încă dacă declaraţia de dragoste a scriitorului i-a săgetat inima lui Klaus, vom vedea dacă nu-i plasează vreo distincţie, zilele viitoare. Pe scurt, Mircea se dovedeşte că e chinuit de o obsesie orală. Limba-i vie şi vârtoasă nu poate să nu se dea la popoul care se aşează la Cotroceni. S-a ţinut, el, Cărtărescu cât s-a ţinut, dar limba l-a trădat din nou.
Acum gura lui Cărtărescu nu mai miroase ca dosul lui Băsescu, ci ca dosul lui Iohannis.
Ninel PEIA
