Pleşu. Andrei Pleşu. Probabil acest nume vă este cunoscut. Mic la stat, mare, sau mai bine zis, lat, la sfat, cu chip desprins din tenebrele epocii cavernelor, domnul P este, în cazul meu, un soi de răie. Pe individul-filozof îl obsedez. Îi stau în cap şi nu poate dormi de grija mea. Prin decembrie, dl P, care pare un bonom, mi-a dedicat un articol în care eram făcut cu ou şi cu oţet. De ce? Pentru că îmi clamez patriotismul şi nu-mi e ruşine cu asta. Iute, am scris o replică, dar, m-am uitat în firele de păr albe ale filozofului şi am hotărât să nu public materialul. Nu-mi venea să-mi murdăresc sufletul pentru un pumn de venin stuchit de venerabilul amintit mai sus. Dar articolul există şi îl pot arăta oricui, inclusiv inchizitorialului dl P.
Ei, dar mila nu e întotdeauna bună. Zilele trecute, cunoscutul diagnostician, da, dl P, a hotărât că România e bolnavă şi aşa a pus şi titlul unui straşnic articol în care îi masacrează pe cei pentru care cuvinte precum patrie, patriotism, neam, naţiune, sau naţional au sens şi nu se sfiesc să fie mândri de aceste valori. Şi începe filozofeala dl P cu nişte citate din Eminescu şi Caragiale, rupte evident de context şi fără a aminti măcar anul acelor cuvinte aşternute pe hârtie, ca să ne dăm şi noi seama, nefilozofii, unde băteau exact acele texte.
Evident, citatele aveau menirea de a-i susţine infelxibila poziţie. Se practică.
Ce nu prea ştiu însă cititorii d-lui P este că aversiunea pentru naţiune este firul călăuzitor al intelectului d-lui P, chiar şi înainte de a se cupla cu o bravă reprezentantă a turnătoriei autohtone (Conform Dosarului, domnişoara Catrinel, viitoarea soţie a lui Andrei Gabriel Pleşu, este recrutată de Direcţia Generală de Informaţii Externe – DGIE/DIE/CIE – la data de 19.09.1968 şi “figurează în dosar în calitate de informator, cu numele conspirativ “MARIA”“, potrivit Notei de Constatare a Direcţiei de Investigaţii a CNSAS cu Nr DI/I/ 1433/ 03.06.2010). Ca să fie cât mai limpede, voi cita din Jurnalul Monicăi Lovinescu, 1981-1984, o observaţie datată 1981, Paris, marţi 15 decembrie: ”Când mă întorc de la dentist (abcesul) îl găsesc acasă pe Gabriel Liiceanu. (…) Pleşu a scris un articol împotriva patriotismului, el, (care) de când e în Germania, n-a putut scrie un rând de filosofie”…
Deci, cu filosofia mai subţire, dar antipatriotismul desprins parcă din hârtiile Cominternului bolşevic, ăla da subiect de maculat hârtia şi minţile oamenilor…
Nefericitul.
Marota, iată, este înşurubată adânc în sufletul d-lui P… Citind astfel de articole simţi clocotind în adâncurile sufletului autorelui noianul de sentimente bine împletite care-i dau tăria să stuche, ca o pisică deocheată, orice om care iubeşte valorile naţionale. Evident, şi eu mă număr printre indivizii puşi la zid de soţul turnătoarei, el însuşi mare producător de scrisori libidinoase către N. Ceauşescu. Ce mă intrigă însă este o întrebare legitimă: când scrie el asemenea măscări, ştiiut fiind că mânuţele îi sunt ocupate cu îndesatul eclerelor în cavitatea bucală, între două ţuici şi o romanţă sau un cânticel de inimă albastră, preferabil rusesc?
Pe de o parte, astfel de articole, nu sunt deloc inutile: ele confirmă antiromânisul unor intelectuali favorizaţi şi pe vremea Cârmaciului, şi după. Cum să-i ceri unui astfel de om, format după detaliile papilei gustative, să-şi iubească ţara. Sau să fie mândru că e român? Nu poţi, sufletul acestora e măcinat de ură.
Totodată, nu prea înţeleg cine l-a investit pe dl P ca autoritate morală şi unic posesor al dreptului de a arăta cu degetul care sunt adevăraţi patrioţi şi care nu? Aveţi vreo diplomă în acest sens, d-le P? Vreo patalama, ceva?
Păcat, vă pierdeţi în deşertăciune, d-le P. Şi dacă tot vă îmbăiaţi cu citate, să vă mai adaug unul, sperând că veţi putea lepăda cândva meschinăria, ilustră, e adevărat, de care daţi dovadă. Zice Goethe: „Omul să fie generos, milostiv şi bun! Căci numai aceasta îl deosebeşte de toate fiinţele pe care le cunoaştem”.
P.S. – Mă mai întreba acelaşi domn P cât aş fi în stare să donez „din punga proprie pentru înzestrarea patrimoniului naţional”. Cu ce autoritate face el asta, nu putem noi să aflăm. Dar o să-i răspund: am donat pământ pentru o iniţiativă bisericească de mare amploare (http://www.formula-as.ro/2005/663/spiritualitate-39/la-straulesti-in-asteptarea-unei-minuni-5935 ) si multe altele neconsemnate on-line.
Dar dumneavoastră, domnule P, ce aţi donat vreodată în afară de Editura Politică (a statului, să ne înţelegem) amicului dumneavoastră ca să aibă gaşca dvs unde să-şi publice opurile?
Ninel PEIA
Deputat de Ilfov
