Unul dintre cele mai trainice şi mai constructive sentimente este mândria de neam. Acesta a fost încă din vechime unul dintre pilonii de bază ai lumilor semeţe. Exprimarea acestuia în ceasuri de mare cumpănă a ajutat la salvarea multor identităţi naţionale, şi nu numai în această parte de lume unde zvârcolirile de tot felul sunt în firea lucrurilor. Apartenenţa la un Neam îţi este dată. E un pedigree minunat şi neîntinat de nimeni. A face parte din Neamul tău este un lucru transcendent, scara ta interioară construită de înaintaşii care nu te-au cunoscut, dar care şi-au lăsat speranţele şi dorurile în mâinile tale. Bucăţică dintr-un Neam, cărămida printre altele atâtea, parte din zidul neştirbit al Poporului tău. Această aparţinere asumată te ajută să înţelegi graiul acum stins al strămoşilor tăi, te ajută să pătrunzi în însăşi esenţa fiinţei tale, să vezi şi să apreciezi întreaga lume după nişte tradiţii zidite în inima comunităţii tale. Când ai înţeles asta, vei ştii că este mai mult decât o misiune veşnică să păstrezi aceste nepreţuite obiceiuri vii, esenţe nezdruncinate ale proriei tale fiinţe.
Cele de mai sus sunt căutări şi răspunsuri care îmi întăresc mâna ca să scriu câteva rânduri pe care „marii politicieni” de astăzi nu sunt în stare nici să le şoptească, darămite să jure pentru ele şi pentru eternitatea lor.
Da, domnilor, iubesc Neamul Românesc!
Nouăzeci la sută, dacă nu nouzecişinouă la sută dintre politicienii care umplu azi televizoarele expunând teorii care mai de care mai fantasmagorice despre viitorul României, mai degrabă s-ar da de ceasul morţii decât să rostescă public aceste cuvinte care pentru mine au rostul unei rugăciuni. O rugăciune ce o pot transforma în strigăt de luptă sau în vorbă tămăduitoare, în fulgerul ce mă va apăra de duşamani sau îmi va fi pernă duioasă. Cea mai importantă rugăciune după cele închinate lui Cristos, singura făcută pe măsura sufletului şi inimii mele. O rugăciune mare cât coroana de spini a poporului meu. Un tremur printre frunzele codrilor care încă ne aşteaptă să le cinstim veşnicia. Un şir de cuvinte simple ce mă ţine, mereu, cu fruntea sus. Un combustibil secret, dar permanent, al inimii mele, o cheie spre frumuseţea iilor şi iţarilor seculari. Rostirea rugăciunii Neamului aduce eliberare, înălţare curajoasă spre văzduh şi amuşinare de iarbă cu rouă. O vibraţie dulce ce mă face să visez la zile senine şi pline de o pace coborâtă pe un picior de plai rupt din Rai. Oricând dau de greu, aceste cuvinte îmi inundă pieptul ca o alinare. Cuvinte puternice şi minunat de simple ce îmi aduc aminte că nicicând nu voi fi singur, în necaz sau la mare bucurie. Când spun „Iubesc Neamul Românesc!” imi aduc aminte de moşi, dar mai cu seamă de strămoşii care au scris istoria cu oasele lor de oţel, astăzi copleşite de greutatea ţărânii. Mă împing şi strămoşii să îmi recunosc iubirea faţă de Neam şi să le slăvesc jertfa. Câteva cuvinte. Câteva cuvinte, care sunt mai adânci decât fântânile cu ciutură ce stau pe la întretăieri de poteci prăfuite, mai limpezi ca apa de izvor cea binefăcătoare, mai vindecătoare decât odihna binemeritată şi mai aprige decât fioroasele focuri ce se aprind pe dealuri în numele Sfântului Apostol Andrei, farul nostru către iertarea absolută adusă de Mântuitor.
Cuvinte mici în care încape o istorie, un popor, milioane de viteji, nenumărate jertfe, un infinit de crezuri şi nobile speranţe.
Da, iubesc Neamul Românesc! Şi nimeni, nicicând nu mă va putea obliga să mă lepăd de acest lucru, fapt fără de carne, dar care duh este şi duh veşnic va fi.
Neamul Românesc, ca şi sufletul fiecăruia, este nepieritor şi în mijlocul lui stăm acum noi toţi, românii de azi. Puţini sau mulţi, nu are importanţă, tăria unirii inimilor noastre este cea care va da dimensiunea adevărată a poporului român.
Şi vremea a venit.
Vom fi ce-am fost şi chiar mai mult decât atât, spune o înţeleaptă vorbă. Atunci, ce mai aşteptăm?
Ninel PEIA Deputat Român (2012-2016)
