Declarație politică – Deputat PSD Ninel Peia

”Retrocedările către reprezentanții Statusului romano-catolic trebuie supuse dezbaterii publice și parlamentare”

Am constatat, mai cu seamă de 3-4 ani încoace, existența unei crescânde febre a retrocedărilor către ceea ce este cunoscut sub denumirea de Status ardelean romano-catolic. Mă refer mai cu seamă la păguboasa atitudine a statului nostru vizavi de cererile de retrocedare făcute din partea reprezentanților Statusului romano-catolic.

Să ne înțelegem, suntem buni și blânzi, ne place dreptatea și orice român corect știe că proprietatea trebuie respectată, mai ales după anii comunismului când, la modul declarativ, totul era al tuturor.

Văd cum fervoarea de care statul nostru e cuprins în legătură cu aceste cereri de retrocedare se transformă, monstruos, într-o acțiune de jaf la umbra legii.

Aceasta trebuie imediat oprită până când rezultatele nu vor deveni complet ireversibile. De asemenea consider, și cu siguranță nu sunt singurul, că acest val de retrocedări către un organism tolerat, dar fără nici un fel de statut juridic trebuie supusă cât mai repede dezbaterii publice și parlamentare.

Precizez că argumentele pe care le voi expune mai jos drept sprijin al demersului meu sunt atent selectate din documente și scrieri istorice cu valoare universal recunoscută, lucruri și fapte ce nu pot fi puse la îndoială de nicio persoană de bună credință.

Întâi de toate, pentru ca un proces de retrocedare să poată să aibă loc, este nevoie de existența unui proprietar. Și atunci, când a avut Statusul romano-catolic statutul de proprietar?

Istoria ne dă răspunsul: niciodată! Pentru simplul motiv că el nu a avut niciodată vreun statut juridic!Mai mult,pe partea canonică, s-a stabilit ca Statusul nu mărturiseşte unitatea cu Biserica Catolică şi în consecinţă nu a fost aprobat de Sfântul Scaun. La 19 octombrie 1931, chiar Mitropolitul Bisericii Catolice de rit latin din România califica Statusul ca fiind o organizaţie anticanonică!

Pe scurt, înainte de a putea fi proprietar, acest amalgam cunoscut sub numele de Statusul romano-catolic trebuia să aibă personalitate juridică. Lucru ce nu s-a întâmplat, repet, vreodată. Iată faptele și acte care atestă acest adevăr imuabil:prin articolul IX al Concordatului încheiat între Statul Român şi Sfântul Scaun, la 10 mai 1927, nu este recunoscut Statusul romano-catolic din Ardeal ca persoană juridică. Important mai este și faptul că, Statusul romano-catolic ardelean a intrat în primul război mondial cu starea de fapt şi de drept a unui simplu organ tolerat al Guvernului Ungariei.

În plus, mai sunt de reținut și următoarele două aspecte:
-nici guvernul ungar nu a recunoscut Statusul romano-catolic ca organizaţie legal definită
-şi, atenție, nici măcar Vaticanul nu a recunoscut până în1932 Statusul romano-catolic. Acordul din 1932, publicat în Monitorul Oficial din Bucureşti, la 3 august 1932, nu a fost ratificat de Parlament niciodată, socotit fiind un act interpretativ al Concordatului.

Aşadar, până în 1927, Statusul romano-catolic nu avea statut juridic. Evident, nici între 1945 și 1989, nu a fost obținut vreun satut juridic. Și atunci se ridică două chestiuni:

Când și cum a adunat Statusul uriașele proprietăți pe care le revendică fără încetare?

Dacă nu a avut vreodată personalitate juridică, cum ar fi putut fi proprietar peste asemnea averi și în baza cărui drept cere Statusul aceste retrocedări?

Dacă răspunsul la prima întrebare ni-l dă tot istoria, cel de al doilea ține de bulibășeala postdecembristă.

În marea lor majoritate, așa zisele proprietăți au fost acumulate prin fals și fraudă în perioada ocupaţiei ungare din Ardeal (1940-1944), după Diktatul de la Viena, când au fost transcrise toate cărţile funciare din limba română în limba ungară, ocazie cu care multe au fost falsificate. Pe lângă acestea mai apar exproprieri și multe donații false,ale căror acte de proprietate lipsesc cu desăvărșire. La acestea, se mai adaugă şi revendicarea unor proprietăți din perioada Imperiului Austro-Ungar, când, nu-i așa, românii nu știau cum să își mai îmbogățească opresorii.

Bun, deci Statusul, n-are personalitate juridică, prezintă tot soiul de acte îndoielnice, incomplete sau chiar vizibil întocmite abuziv despre pretinse bunuri, dar a primit și tot mai primește, prin retrocedări, diverse valoroase proprietăți.

Cum este posibil asemenea lucru lipsit de rațiune?

Ei bine, totul se bazează pe o acţiune judecătorească începută în 2001 și finalizată în 2005.

Iată despre ce e vorba: La 1 august 2001, Judecătoria Miercurea Ciuc, în dosarul nr.2179/2001,prin sentinţa civilă 1515, a constatat că persoana juridică Consiliul Arhidiecezei Romano-Catolice Alba – Iulia este identic cu Statusul Romano-Catolic din Ardeal, „ca fiind una şi aceiaşi persoană juridică îi revin atribuţiile, drepturile şi obligaţiile în virtutea continuităţii de drept. La proces, pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, nu a fost reprezentat în instanţă şi nici nu a făcut recurs la hotarârea judecătorească pronunţată de către instanţa de fond. Astfel, prin încălcarea Legii nr.21/1924 s-a ajuns ca Statusul romano-catolic să devină (ceea ce nu a fost niciodată) persoană juridică şi apoi să revendice şi să obţină un număr uriaş de imobile în Ardeal, pe care niciodată nu le-a avut în proprietate !

Concluzia este că prin dezinteres, statul român a făcut posibilă împroprietărierea abuzivă a Statusului.

Atenție, pe baza acelei grave erori, cadourile continuă și astăzi, ba mai mult, se pregătește un nou val de retrocedări care vor deveni rapid efective dacă nu oprim acum aceste acțiuni care nu le pot califica decât ca fiind un jaf incalificabil și istoric blamabil asupra neamului românesc!

Pentru cei interesați, am folosit argumente din lucrări ale regretatului academician ardelean Onisifor Ghibu.

23.04.2013
Deputat PSD Ninel PEIA