Se vede deja cu ochiul liber că stricăciunile provocate de cei prea mulți ani de comunism, urmați de alți ani nebuni ai unei democrații mimate, dar apriori viciate de minți din ce în ce mai cuprinse de un fum înecăcios scornit din minciuni, oportunism și hoție, sunt atât de adânci încât societatea noastră nu le mai poate vindeca. Ea, societatea, nu mai poate fabrica acest medicament.
Medicamentul de care vorbesc este un amestec alcătuit din cele mai puternice calități care au existat vreodată pe Pământ: demnitate, patriotism, sacrificiu de sine. Numele lui este simplu: exemplu moral. Unii îi mai spun model. El, așa a fost mereu, trebuie extras din istorie.
Norocul face să avem o ultimă șansă de a putea așeza acest exemplu la locul care i se cuvine. Din nefericire, nu avem mult timp la dispoziție, am irosit 23 de ani în căutări jalnice și timpul nu iartă, ne aflăm pe ultima sută de metri. Dacă nici acum nu facem acest ultim gest care poate să salveze poporul român, ne merităm blestemele pe care urmașii le vor arunca pe amintirea noastră, a clasei politice de după miraculoasa iarnă a lui 1989.
Și acum vă spun, fără ocolișuri: Regele Mihai a rămas ultima șansă pentru ca România să-și recapete demnitatea, pentru ca românii să nu mai fie terfeliți, pentru ca instituțiile noastre să redevină moderne și eficiente, pentru ca bunăstarea să nu mai fie un deziderat al din ce în ce mai multor generații de sacrificiu.
Deci medicamentul se cheamă Monarhia. Dacă este adevărat că istoria se repetă, ce-ar fi să ne asumăm curajul, măcar în ceasul al 12-lea, să ne dăm șansa de a retrăi puterea, liniștea, dinamica economică, împlinirile politice și victoriile închinate neamului, toate zidite cu eforturile și exemplul seminței monarhice adusă să înflorească aici de Carol I. Și dusă mai departe ca un stindard majestuos de Ferdinand. Ferdinand cel Bun, cum i se spunea în popor.
Am multe argumente, dar vă rog să vă gândiți numai la unul simplu: cum este primit Regele Mihai, oriunde în afara țării… Există oare vreun singur român de bună credință care nu ar dori să fie reprezentat așa în lume? Credeți că ar putea exista un ambasador mai eficient decât Suveranul României? O imagine mai clară a ceea ce dorim să fim pe planetă? Fiți sinceri, avem medicamentul, haideți să îl folosim înainte ca boala injectată împotriva istoriei de bolșevici sa ne surpe și ultimele rămășițe ale unei temelii cândva strașnice. Care mulți ani nu a avut seamăn în Balcani.
Nu am intenția să țin vreo prelegere de istorie. Însă nu mai pot să rămân insensibil în fața acestei șanse a României peste care URSS s-a făcut stăpână fără drept împotriva oricăror legi ale pâmăntului.Nu pot ignora acest lucru.
În 1989, steagul României, țară forțată să devină republică, a căpătat o gaură, un gol aproape simbolic, în istorica sa țesătură. De drept, acolo merităm un blazon. Blazonul la adăpostul căruia toți moșii noștri au fost primiți fără să fie îmboldiți cu arme, cu tancuri și săbii căzăcești.
De fapt, nici nu se putea altfel, pentru că pe flamură stătea scris, ca un jurământ peste secole: Nihil Sine Deo
P.S. 1: Voi reveni deseori asupra acestui subiect, pentru că trebuie să adunăm speranță pentru viitorul nostru.
P.S. 2: Mulți purtători de ochelari de cal vor întreba, ricanând stupid, măi PEIA, dar parcă ești social-democrat, ce treabă ai tu cu monarhia. Le voi răspunde atât: Suedia, monarhie plus social-democrație, un exemplu de un succes de netăgăduit.
P.S. 3: Prin 1984, cred, într-un interviu pentru revista L’ Express, Salvador Dali zicea un lucru care încă de atunci m-a pus pe gânduri. Marele pictor spunea că singura țară din Estul Europei căreia i se potrivește monarhia este România..
