Prima mea iniţiativă legislativă
LEGE privind interzicerea cultivarii si importului Organismelor Modificate Genetic (OMG),si interzicerea importului, productiei si comercializari produselor care contin Organisme Modificate Genetic (OMG).
Parlamentul Romaniei adopta prezenta Lege
ART.1
Cultivarea si importul Organismelor Modificate Genetic (OMG) in Romania este interzisa.
ART.2
Importul, productia si comercializarea produselor care contin Organisme Modificate Genetic (OMG) in Romania este interzisa.
ART.3
Constituie contravenţii următoarele fapte, dacă nu au fost săvârşite în astfel de condiţii încât, potrivit legii penale, să fie considerate infracţiuni, şi se sancţionează după cum urmează:
a) încălcarea dispoziţiilor art. 1 si art.2 cu amendă de la 100.000 lei la 1.000.000 lei pentru persoane fizice şi de la 1.000.000 lei la 10.000.000 lei pentru persoane juridice.
ART.4
De la data intrării în vigoare a prezentei legi,orice prevederi contrare prevazute anterior in legislatia romaneasca se abroga.
ART.5
Prezenta Lege intra in vigoare in termen de 60 de zile de la data publicarii in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I.
Aceasta lege a fost adoptata de Parlamentul Romaniei cu respectarea prevederilor art.74 alin(1) si al art 76 alin(2) din Constitutia Romaniei, republicata
Aceasta lege a fost adoptata de Camera Deputatilor
in sedinta din ……………………….cu respectarea prevederilor
art.76 alin.(2) din Constitutia Romaniei
Presedintele Camerei deputatilor
Valeriu Stefan Zgonea
Aceasta lege a fost adoptata de Senat
in sedinta din ……………………….cu respectarea prevederilor
art.76 alin.(2) din Constitutia Romaniei
Presedintele Senatului
George Crin Laurentiu Antonescu
EXPUNERE DE MOTIVE
Prezenta propunere legislativa are ca obiect interzicerea cultivarii si importului Organismelor Modificate Genetic (OMG),si interzicerea importului, productiei si comercializari produselor care contin Organisme Modificate Genetic (OMG)<>.
1) Este ingrijorator faptul ca generatiile viitoare nu se vor putea face auzite si nici nu vor putea vota in legatura cu deciziile privind OMG, ceea ce inseamna ca trebuie gasite modalitati de a veghea ca interesele lor sa fie luate in considerare. Trebuie procedat astfel incat generatiile viitoare sa-si poata satisface nevoile specifice, inclusiv cele care vor decurge din schimbarile imprevizibile privind mediul.
2) “Statul trebuie sa protejeze populatia contra tertelor parti mai dominante si mai agresive, intereselor economice mai puternice, de exemplu, contra fraudei, comportamentului contrar eticii in comert si relatiilor contractuale, precum si contra comercializarii si dumping-ului productiei de acest tip. Aceasta functie de protectie a statului, in mare parte asigurata, constituie aspectul cel mai important al obligatiilor sale privind drepturile economice, sociale si culturale, fiind asimilabil rolului sau protector al drepturilor civile si politice.”
3) Organismele Modificate Genetic sunt organisme al caror material genetic a fost modificat intr-un mod care nu exista in natura in conditii naturale sau de recombinare naturala. Organismul modificat genetic este o unitate capabila de autoreplicare si transmitere a materialului genetic.Acestea nu respecta normele trasate de paternul identitar al poporului roman
4) Personalitati, decizii, declaratii ale statelor sunt intotdeauna modificate de interese politice si economice. Putem sa luam exemplul aditivilor alimentari, celebrele E-uri. Pana de curand, s-a spus ca E127 este sigur. Acum, el nu mai figureaza pe lista E-urilor, pentru ca s-a descoperit ca este cancerigen si a fost interzis. Oamenii se pot intreba pe buna dreptate: cum e posibil sa il consumam 10-20 de ani, sa fie sigur atata vreme si acum sa nu mai fie sigur? Asa se poate intampla si cu OMG. Nimeni nu ne poate asigura camainesau peste o suta de ani nu pot sa apara efecte adverse pentru mediu si sanatatea umana.Cine isi poate asuma o asemenea, imensa, raspundere?
5) Nu exista studii privind efectele intarziate si cumulative pe termen lung care sa evidentieze eventuale repercursiuni asupra sanatatii umane si asupra mediului, inclusiv asupra florei si faunei, asupra fertilitatii solului, asupra degradarii solului în ceea ce priveste materialele organice, asupra lantului trofic, asupra diversitatii biologice, asupra sanatatii animalelor si a problemelor de rezistenta la antibiotice.
6) Efectele adverse potentiale intarziate ale OMG-urilor pot include:
- afectiuni grave si ireversibile la oameni, inclusiv efecte alergice sau toxice, mergand, poate, pana la extinctie;
- afectiuni ale animalelor si ale plantelor, inclusiv efecte toxice, si, când este cazul, efecte alergice;
- efecte asupra dinamicii populatiei de specii în mediul gazda si asupra diversitatii genetice a fiecareia dintre aceste populatii;
- sensibilitatea modificata a agentilor patogeni, facilitând raspândirea bolilor infectioase si/sau creând surse sau vectori noi;
- compromiterea tratamentelor profilactice sau terapeutice medicale, veterinare sau fitofarmaceutice, de exemplu, prin transferul genelor care confera rezistenta la antibioticele utilizate în medicina umana sau veterinara;
- efecte asupra biogeochimiei (cicluri biogeochimice), în special asupra reciclarii carbonului si a azotului prin schimburi în descompunerea în sol a materialului organic.
7) Cultivarea de OMG va duce la o largă contaminare a semințelor și culturilor și va submina dreptul publicului de a avea o hrană și o agricultură fără OMG, cat mai apropiata de cea naturala Contaminarea cu OMG este un fenomen care nu poate fi impiedicat din momentul în care cultura modificată genetic este eliberată în mediu.Co-existența culturilor modificate genetic cu cele ne-modificate genetic este imposibilă si este dovedita stiintific.
8) Până acum, mai multe dintre state membre UE au interzis cultivarea OMG-urilor în temeiul clauzei de protecție stabilite la articolul 23 din Directiva 2001/18/CE sau al măsurilor de urgență prevăzute la articolul 34 din Regulamentul (CE) nr. 1829/2003
9) Articolul 23 al Directivei 2001/18/CE stă la baza legală a acestor decizii de interzicere.Conform art. 23 deciziile de interzicere pot fi adoptate doar temporar.
Cele două plante modificate genetic autorizate pentru cultivare în UE (respectiv porumbul MON810 și cartoful Amflora) a fost interzis pentru cultivare în următoarele state: Franța,Germania,Austria, Luxemburg și Ungaria (decizii de interzicere a porumbului MON810) și Ungaia, Luxemburg șiAustria(decizii de interzicere a cartofului Amflora).
10) Amenințări iminente de noi autorizări :16 cereri de autorizare de plante modificate genetic sunt în acest moment pe lista de așteptare (13 varietăți de porumb modificat genetic, o varietate de soia, o varietate de sfeclă de zahăr și una de cartof).
11) Propunerea provind introducerea unui nou articol in Directiva 2001/18/CE respectiv 26(b) va permite ca statele membre care vor să impună o interdicţie de cultivare pe baza acestui articol avand temei juridic solid în dreptul internaţional.
12) Printre motivele concrete care pot fi invocate de statele membre pentru restricţionarea sau interzicerea cultivării de OMG-uri se pot include, argumentele etice,juridice, morale, şi anumite considerente socioeconomice.
13) Motivele pentru care OMG-urile sunt interzise într-o țară sau pentru care o regiune este declarată regiune fără culturi modificate genetic pot fi diverse. Acestea variază de la justificări agronomice legate de dificultăți în ceea ce privește asigurarea coexistenței până la motivații politice sau economice precum aceea de a satisfice cererea de piețe fără OMG-uri. În alte cazuri, statele membre doresc să păstreze anumite zone în conformitate cu politicile naționale privind biodiversitatea sau cu alte obiective generale de conservare a mediului natural.
14) Romaniapoate invoca ca si temei juridic : aspectul subsidiarității asociat cultivării de OMG-uri și care sugereaza introducerea în legislație a unei clauze de neparticipare. Prin urmare, limitările sau interdicţiile la nivel naţional privind culturile trebuie să se orienteze în funcţie de principiile generale din tratate, în special în funcţie de principiile subsidiarităţii şi proporţionalităţii.
15) Comerţul cu seminţe de OMG-uri autorizate poate fi îngrădit de catre statele membre. Această apreciere rezultă din jurisprudenţa Curtii Europene de Justitie în cauze similare.
16) Obstacolele aduse liberei circulaţii a mărfurilor prin disparităţile legislaţiilor naţionale sunt acceptate de catre Curtea Europeana de Justitie în măsura în care sunt justificate de interese imperative nationale cum ar fi protecţia sănătăţii publice şi protecţia consumatorilor.
17) Inexistenta normelor privind răspunderea, dat fiind că în prezent sectorul asigurărilor continuă să refuze acoperirea de asigurare împotriva daunelor legate de OMG-uri, iar actualul regim de răspundere al UE în domeniul mediului bazat pe Directiva 2004/53/CE oferă o acoperire insuficientă împotriva acestui tip de daune.
Pentru cele prezentate anterior,va supun spre dezbatere si adoptare prezenta propunere legislativa.