
Dragii mei, frumoase Sărbători ne aşteaptă. Naşterea Mântuitorului, cel care s-a coborât la noi pentru a ne ridica, a ne înălţa spiritual, este zi de mare cinstire şi bucurie pentru toţi creştinii. Să le aşteptăm senini şi cu mare încredere.
După buna noastră datină, să întâmpinăm cea mai importantă Zi din calendarul rugăciunilor noastre cu gânduri bune şi fapte limpezi, să cerem speranţă şi sănătate şi să ne bucurăm, în sânul familei noastre, de aceste clipe miraculoase.
Şi, vă rog, să nu-i uitaţi pe cei care au greutaţi mai mari şi să-i facem să se simtă, la rândul lor, în famila nostră, a românilor. Gândiţi şi la binele celuilalt, căci este important să ne amintim că suntem cu toţi egali, atât în faţa Mântuitorului, cât şi în faţa Eternităţii de unde am venit.
Împărţiţi binele cu zâmbetul pe buze, nu există gest mai mare şi mai înălţător.
O clipă să vă doriţi şi o Ţară frumoasă şi demnă, cu oameni sârguincioşi şi deschişi, cu capete luminate închinate Ţării şi demersuri care să ne aducă onoare şi veşti bune şi drepte.
Un gând bun să aveţi şi pentru cei plecaţi dintre noi, pentru eroii Neamului, pentru Martirii Români, pentru strămoşii şi înaintaşii lor. Cereţi curajul acestora şi demnitatea de a sta neclintiţi în faţa vrăjmăşiei veacului.
Şi veseli să fiţi pentru că Mântuitorul pentru noi s-a născut!
Bucurie tuturor!
Ninel Peia
Deputat PSD Ilfov
www.ninelpeia.ro