
„Împreună, cu smerenie, să îl cinstim pe Sfântul Apostol Andrei, cel care ne-a adus Lumina Inimii Mântuitorului”
Pe 30 noiembrie, românimea trebuie să îl cinstească pe cel care înainte de a se înălța la dreapta Domnului a avut în grijă poporul nostru, Sfântul Apostol Andrei.
Frate cu Apostolul Petru, umil pescar până să îl atingă pe Isus, Sfântul Andrei a primit sarcina să creștineze Sciția, iar Dobrogea a fost locul din care misiunea sa a plecat să acopere tot neamul care urma, secole mai târziu, să devină ceea ce suntem azi.
I se mai spune și Cel care a creștinat lupii. Simbolic sau nu. Legenda spune că un lup a vrut să îl atace, dar puterea Duhului Sfânt l-a cutremurat pe animalul sălbatic și l-a recunoscut în omul Andrei pe solul Mântuitorului. Dar, altfel, el este cel care a adus Lumina Inimii Mântuitorului în casele urmașilor dacilor, cei care nu cu mult înainte fluturau steagul cu cap de lup în luptele lor împotriva cotropitorilor, oricare ar fi fost ei.
Petru a creștinat o lume, Pavel și Ioan asemenea, dar Sfântul Apostol Andrei a fost cel menit să ne aducă pe noi pe calea milei creștine. Iată de ce eu cred că Învierea, Nașterea Domnului și ziua în care îl prăznuim pe Sfântul Apostol Andrei ar trebui să fie cele trei cele mai importante sărbători creștin-ortodoxe pentru noi, pentru români.
Sunt istorici ai religiilor care spun că sarcina i-a fost ușurată de faptul că dacii aveau deja o religie monoteistă și nu acceptaseră încă păgânismele romanilor. Se ascunde un lucru cinic în aceste cuvinte. În acea perioadă, cei care îl purtau pe Cristos în inimă sfârșeau prin groaznic martiriu, înainte să ajungă la dreapta Domnului.
De altfel, nu degeaba (șoferii știu bine semnul) există o cruce care se numește chiar așa: crucea Sfântului Andrei.
Mai cred că puținele cuvinte de mai sus v-au adus aminte că, mai ales acum, în postul Crăciunului, se cuvine să îi cinstim pe aceia care au făcut posibil ca noi toți, prin căință și smerenie, să avem șansa de a ne alătura lui Cristos în Veșnica Împărăție a Milostivului Dumnezeu.
Un singur lucru vreau să mai adaug: să nu uităm nici că, în greaca veche, Andrei înseamnă viteaz, curajos, bărbătesc.
Așa să ne ajute Mântuitorul, să fim și noi aidoma numelui celui care ne-a creștinat!
Deputat PSD Ilfov
Ninel PEIA