„Deputatul român are demnitatea de a bântui holurile celei mai comuniste clădiri din Estul Europei”

Masele iubesc clișeele sau cel puțin așa lasă mass-media de înțeles. În momentul de față, mă interesează două astfel de idioate clișee. Primul postulează cum că clădirea Parlamentului, sau Casa Poporului, indiferent cum îi spuneți, este vizibilă din spațiul cosmic. Evident, datorită mărimii sale, nu că ar fi, spre exemplu, cel mai luminos imobil de pe lume.

Un al doilea clișeu, și ăsta bine alimentat de presă, face zob imaginea parlamentarului român. Cum este el, parlamentarul ? Păi, pe lângă multe alte păcate (de la statul la hoteluri luxoase, pe banii poporului, la mașina de serviciu cu benzină moca), e un chiulangiu. El nu participă la ședințe, votează unul pentru doi, nu are inițiative, nu ia cuvântul în ședințe, doarme la comisii ș.a.m.d. Bref, nu își prea face job-ul primit, recte nu prea e de găsit în Parlament.

Spre deosebire de primul clișeu, evident și nevinovat, al doilea, trebuie întreținut în conștiința opiniei publice, ca nu cumva ca deputații și senatorii, luați en-gros, să aibă vreo umbră de imagine pozitivă. Și fapul că e absent de la slujbă, pe banii poporului e, se vede, cea mai convenabilă imagine. Convenabilă cui? De regulă, convenabilă celor din umbră. Celor care cu adevărat bagă sute de milioane în buzunar, dar care sunt aceeași care nu prea fac nimic pentru paralele astea. Și poate ei sunt cu mult mai dăunători decât așa-zișii dăunători paralmentari. Ei însă, nu ajung în presă, ci șterg, în costume cât mai terne, pereții megalo-labirintul Casei Poporului. Ei sapă sistemul dinăuntru, cum se zicea odinioară….

Ei bine, clișeul unu, combinat cu clișeul doi dau, per total, un paradox, dar și un subtil și insidios interes.

Clișeul 1 ne spune că Palatul Parlamentului are o suprafață desfășurată de 330.000 m², cu peste 1000 încăperi (majoritatea de peste 100 mp), dintre care 440 sunt birouri). La acesea se adaugă peste 30 săli și saloane. Cu toate acestea, deputații nu au birouri individuale. Iată pardoxul despre care vorbeam. Extratereștrii văd Parlamentul României când sunt la picnic pe Lună, dar deputații nu au loc în cei 330.000 de metri pătrați!!!!!!!!
Dar, haideți să vedem ce ne spune Ghidul practic pentru membri Camerei Deputaților: cică chestiunea spațiilor alocate se face în funcţie de spaţiile de lucru alocate comisiilor parlamentare.
O minciună care se vede, și ea, din spațiul cosmic. Iată adevărul: la unele comisii sunt câte 6 -10 deputați într-un birou, iar la altele este asigurată o masă ca de sufragerie cu 5 scaune pentru 20 de deputați…

De ce? Pentru că aici intervine cel de al doilea clișeu, cel al parlamentarului chiulangiu, care nu trebuie, în ruptul capului, să fie altfel. Și cum se poate perpetua mai ușor această imagine dacă nu prin lăsatul demnitarului să bântuie, ca o stafie, pe holurile măreței clădiri? Nu-i dai deputatului un birou individual (spațiu unde ar putea să își facă treaba civilizat, un 15, hai 20 de metri pătrați) și acesta, printre ședințe, va sta cuminte pe scări, pe la budă, pe culoare. Va sta până se va plictisi să se simtă demnitarul-vagabond, demnitarul-maidanez, preșul unor directorași anonimi pe care nici un cetățean nu i-a votat, dar care au puterea și plăcerea să își bată joc de aleșii poporului. Ca să aveți o idee despre cum sunt tratați deputații, vă descriu numai o scenă, dar una ruptă parcă dintr-o lume absurdă. Am întrebat un astfel de directoraș, de altfel posesor al unui birou cât un salon de restaurant de lux, unde sunt birourile deputaților. Rezultatul: am crezut că se va sufoca de râs.
Impertinență? Tupeu? Nicidecum. Era vorba numai despre puterea dată unui neica-nimeni de a umili reprezentantul a câtorva zeci de mii de români… Dacă erau toți acei români la ușa lui, credeți că ar mai fi râs vreun pic? Eu cred că mai degrabă ar fi căzut în genunchi, nu înainte de a-i albi și sprîncenele de frică…

Pe scurt, acest fel de a tratament are numai un țel. Acela de a-l lipsi pe demnitar de posibilitatea de a lucra cu adevărat și de a-l transforma în chiulangiul de care are nevoie sistemul. Treabă care se face ușurel prin inducerea unui sentiment de lehamite față pentru propria menire a parlamentarului. Cine ar vrea să meargă la serviciu într-un loc unde este tratat ca o cârpă murdară de la vesela din popotă? Concluzia: nu poți gândi la binele țării, chircit pe scările casei Poporului. Așa ca nu vii la lucrări, pe cale de consecință ești un… chiulangiu, singura imagine convenabilă adevăratelor căpușe, a celor ce, prin astfel de metode, reușesc să dicrediteze cea mai importantă instituție democratică a țării: Parlamentul.

Dacă mergem mai departe cu ideea nu e greu să vedem și o groaznică finalitate: o țară cu un Parlament izolat, umilit și disprețuit de propriul popor este o țară în care decizii de mare importanță pot fi luate fix împotriva intereselor acelui popor.

Ceea ce ne aduce la un pas de încă o tiranie.

Oare țara, neamul, românii mai vor o astfel de catastrofă în viața lor? Nu cred. Așa că dați-ne birouri și ajutați Legislativul să fie ceea ce trebuie să fie, și nu un număr fix de prezumptivi chiulangii puși la îndemâna unor siniștrii păpușari politici!