Unul dintre puţinii siniştrii ai şcolilor româneşti, Daniel Petru Funeriu, m-a tratat recent, pe englezeşte, de “moron”, fiind la doi paşi să mă păgubească fie de două palme serioase, olteneşti, fie să mă îndemne să-l arunc în văltoarea tribunalelor pentru insultă. Dar asta nu explică şi de ce s-a luat el de insignifianta mea persoană. El, ditamai doctorul în chimie. Desigur, bănuiam că trebuie să fie în legătură cu noii sau vechii săi stăpâni, dar, recunosc, nu mi-am prea pus mintea cu fosta jucărie flauşată a lui Vodă Băse.
Lucrurile însă se limpezesc pe zi ce trece. Obsedat de valul ăsta de e-coli, rotaviruşi, şi mai ştiu eu ce alte alea, care lasă în urmă tot mai mulţi copii morţi, am întrebat şi eu, pe ici, pe colo, cine face şi cum se numeşte vaccinul DTP care se foloseşte acum în România. Ştiţi, scrisesem că acest vaccin este indicat în alte ţări drept cauză unor cazuri clare de mortalitate infantilă, ceea ce mi-a atras oprobriul cetăţeanului Funerică.
Şi să vedeţi ce frumos se leagă lucrurile…
Am primit răspunsul şi el este unul uimitor. Vaccinul DTP de pe piaţa noastră se numeşte HEXAXIM şi a fost avizat de Agenţia Naţională a Medicamentului pe data de 30 decembrie 2015, cu autorizaţia Nr. 185/30.12.2015. Serios, fix pe 30 decembrie şi nu pe 13 noiembrie? De ce? Cine mai lucra în acea zi la ANM. Au existat presiuni? Şi dacă da, din partea cui? De ce era aşa de urgent să se avizeze chiar acest vaccin produs special pentru piata din Kazahstan? Nu au existat şi alte opţiuni? Care este procedura de avizare şi, repet, de ce în penultima zi a anului se pune apostila pe papirus? Şi apoi, cum intră el în pâine, vaccinul, hop, apar şi cazurile de îmbolnăviri de copii, cazuri care se înmulţesc pe zi ce trece. Nu-i aşa că sunt prea multe coincidenţe?
Ţinând cont că sunt încăpăţânat, sunt sigur că voi afla şi aceste răspunsuri, dar iată cum ajungem noi şi la interesele curajosului Funerilă, omul de ştiinţă care mi-a sărit la beregată…
HEXAXIM vine şi înlocuieşte un alt vaccin, numit HEXACIMA, vaccin care a fost autorizat de Agenţia Europeană a Medicamentului numai pentru piaţa Kazară în ianuarie 2014 şi nu pentru România. Pe 30 decembrie 2015, prin autorizaţia Nr. 185/30.12.2015, Agenţia Naţională a Medicamentului din România, fară o autorizaţie din partea Agenţiei Europene a Medicamentului, este de acord ca vaccinul destinat pentru Kazahstan, să fie distibuit de S.C. Polisano S.R.L timp de un an în România, pentru copiii noştri…
Cum de nu s-a auzit de vreun val de îmbolnăviri cu e-coli pana in 2015, ci numai în 2016?
ATENŢIE, compania SANOFI Pasteur, care este producătorul şi deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă a vaccinului HEXACIMA a obţinut şi autorizaţia de punere pe piaţă a vaccinului HEXAXIM pentru Kazahstan.
Deci cine e beneficiarul bănuţilor de pe urma zecilor dacă nu sutelor de milioane de vaccinuri? Compania SANOFI Pasteur. Aha. Şi cine şi-a luat doctoraul în chimie , în 1999, la Universitatea Louis Pasteur din Strasbourg? Daniel Funeriu. Deci de ce mi-a sărit el la beregată?
Nu cumva ca să nu se ajungă la discuţiii despre SANOFI Pasteur, mândru urmaş farma al pionierului în vaccinuri Louis Pasteur, companie legată ombilical de Universitatea Louis Pasteur de la Strasbourg?
Atacul lui Funeriu trebuia să creeze un val uriaş pe internet menit să ma îngroape pe mine şi iniţiativa mea sub un tsunami de blesteme şi măscări.
Din fericire, românii s-au dovedit, încă odată, mai isteţi ca politrucii lui Băsescu!
Acum că am mai lămurit şi ce e cu chimistul Funeriu, vin şi întreb Ministerul Sănătăţii câţi dintre copii bolnavi suspectaţi de e-coli sau rotavirus au primit vaccinul HEXAXIM?
Poate că aici vom putea găsi punctul de plecare pentru vindecarea nevinovaţior prunci!
FOARTE IMPORTANT: Dragii mei cititori trebuie să ştie că eu nu sunt câtuşi de puţin împotriva vaccinurilor, ba chiar le consider salutare, dar nici nu pot să nu îmi pun nişte întrebări vizavi de unele soluţii-substanţe despre care şi alţii, cu mult mai avizaţi decât mine, şi-au exprimat diverse îndoieli. Poziţia de parlamentar aflat în slujba electoratului meu nu îmi permite luxul de a nu cerceta o situaţie care pune în pericol însăşi elementele esenţiale ale viitorului Neamului meu.
Şi n-am nici caracterul lui Funerilă…
Ninel PEIA
Deputat PSD Ilfov
www.ninelpeia.ro