Se face, zilele acestea, multă vorbire în audiovizual despre migraţia siriană, şi nu numai, pentru că printre exilaţi se află şi alte naţionalităţi, unele din zonă, altele nu. Acesta este un lucru bun. Sensibilizarea opiniei publice în legătură cu tragedia locală, dublată de acest exod, care efectiv ia cu asalt Europa, este importantă.
S-a vorbit cu această ocazie despre dezastrul din Siria, despre asaltul incredibil al DAESH, despre marele şi inutilul gard unguresc, despre oameni care mor în containere şi dube în speranţa găsirii unui loc unde gloanţele nu ajung şi pâinea este îndestulătoare. S-a mai vorbit şi despre faptul că grosul migranţilor preferă să treacă prin ţări mai mult sau mai puţin prietene cu Moscova: Serbia, Macedonia, Ungaria. Cu ţinte, desigur, mai clare: Germania, Anglia.
S-a opinat şi că acest exod poate fi manipulat şi transformat într-o armă cu explozie întârziată în spaţiul social şi economic european, totul gestionat cu mare grijă de Kremlin sau de celule de sprijin locale cu ordine specifice dinspre inamicii Occidentului.
S-a mai spus şi că numărul migranţilor ajunşi deja pe tritoriul UE ar depăşi milionul de oameni şi că, printre aceştia, este de ajuns că numai 0,1 la sută să fie terorişti infiltraţi pentru că bătrânul continent să se simtă grav ameninţat.
Toate aceste puncte de vedere sunt, la momentul lor, demne de analizat, şi chiar de construit scenarii de posibilă contracarare a unor efecte devastatoare la nivelul întregii Europe. Până acolo, însă, eu spun că sunt două lucruri către care ar trebui să nu uităm să privim neîncetat şi cu mare, foarte mare, atenţie, noi, ca români.
PRIMA ar fi devierea atenţiei publice de la ceea ce se petrece în Ucraina, cu tot cu problema Transnistreană şi a Moldovei de peste Prut. Căci de o săptămâna, opinia publică românească nu mai este ţinută la curent despre ceea ce se petrece acolo. Or sprijinul populaţiei pentru unele decizii ulterioare în regiune este vital. Nu ne permitem să nu ştim ce se petrece atât de aproape de noi. Cu un cinism ce nu mă caracterizează voi spune că, poate, pe la vârfurile UE, această deturnare a atenţiei cade oarecum bine, pentru ca Europa să nu fie acuzată de un eşec major, politic şi economic, în zonă. Dar NATO nu va înghiţi asta şi noi ne aflăm, alături de Polonia, în prima linie a unui posibil conflict regional de o importanţă istorică majoră. Care merită orice efort pentru a fi eliminat fără pierderi de vieţi oameneşti şi chiar materiale. Deci, ochii spre Estul foarte apropiat, dacă mă pot exprima aşa.
A DOUA CHESTIUNE implică acel plan de împărţire a migranţilor prin toate ţările Uniunii Europene, un plan destul de bine structurat care, în anume situaţii va fi imposibil de implementat. Cel puţin în cazul României. Ce vreau să spun este că, după ce ţări ce nu pot refuza o bună parte de imigranţi din zona siriană, cum ar fi Germania şi Anglia, despre care ştim cu toţii cum stau la capitolul economic, surplusul va fi redirecţionat spre marginea de est a UE. Deci, şi în România vor fi trimişi migranţi. Pe lângă faptul că experienţa noastră în gestionarea migraţiei sau a unei catastrofe sociale de mari proporţii este nulă, cei ce vor fi aduşi la noi nu aici voiau să ajungă. Practic, se va naşte un focar de conflict pe teritoriul nostru. Ei vor dori, în continuare, în Germania, iar UE ne va da bani să îi ţinem aici. Cumva, dar nu împotriva voinţei lor. Acest lucru ar contraveni flagrant cu Carta Drepturilor Omului. Dar o vom face pentru că suntem parte a Europei Unite.
Ca deputat român, ridic aceste două probleme care nu sunt de natură să ne bucure, deşi a doua pare ceva mai simplă şi, oarecum, mai omenoasă. Dar nici pentru aceasta nu suntem pregătiţi, de abia ne descurcăm, foarte greu, cu şomerii noştri şi ajutoarele pe care Statul le poate gestiona.
Evident, în încheiere, am şi un PS: oare nu acum ar trebui să facem presiunile necesare ca să intrăm în Schengen? Până la sfârşit, dacă tot vom acţiona fix ca un membru al acestei zone atât de lăudate, de ce să nu fim şi parte a acesteia?
Ninel PEIA, Deputat PSD Ilfov
