De câţiva ani buni, se tot bate apa-n piuă despre cum ar trebui să avem noi guverne de tehnocraţi. De regulă, aceşti tehnocraţi sunt prezentaţi ca alternativa supremă a unui guvern de politicieni. Cică politicienii au interese, tehnocraţii sunt legaţi la ochi şi li se injectează, de mici, un ser care le atenuează dorinţele, senzaţiile, şi trăirile omeneşti. De parcă ăştia ar fi nişte roboţei mici şi harnici care execută perfect tot soiul de giumbuşlucării care vor scoate Ţara la liman. De toţi aceşti ani, reuşesc să observ cu mare uşurinţă faptul că tehnocraţii ăştia cam dau cu bâta în baltă, tocmai pentru că nu au pic de simţ politic, ba chiar sunt mai uşor de momit şi cumpărat, ca la un bâlci al deşertăciunilor unde câştigi nişte păpuşi de cârpă dacă dai bine cu pumnul.
Dar ce este, de fapt, un tehnocrat? Toţi cei care sunt bine pregătiţi în domeniul lor de activitate şi îşi fac temeinic meseria, sârguincios şi fără greşeală pot fi numiţi tehnocraţi. Deci şi politicienii, fiecare în domeniul lor de specializare, sunt, în esenţă, tehnocraţi. În spaţiul public, acest cuvânt este menit să desemneze un specialist care nu este angajat politic. Dar poate fi „angajat” în mii de alte feluri, de la a fi în slujba unei puteri străine până la a pune la cale acţiuni distructive pentru simplul fapt că i-a murit pisica. Pe scurt, vreau să spun că tehnocraţii nu sunt deloc mai breji decât politicienii. Mai mult, aceştia au o dimensiune pe care aş numi-o funcţionărească, dimensiune care nu îi ajută deloc să îşi sprijine ţara.
Să luăm un exemplu: ministrul de Externe, Bogdan Aurescu
Scos de prin birourile prăfuite ale ministerului, bun diplomat şi deosebit funcţionar, Aurescu face şi el ce poate. Şi-a pus drept blazon faptul că a câştigat Platoul continental de la Marea Neagră şi acum crede că se poate trage de şireturi cu Titulescu, uitând că el doar a preluat această operaţiune iniţiată şi pregătită de alţii, hai să nu mai dăm nume. Dar realitatea lui este departe de realitatea europeană. Alura, ţinuta şi pregătirea Domniei Sale sunt acelea ale unui director dintr-un minister al uneia dintre ţările ce compun, pe la margini, Uniunea Europeană. Aşa este văzut, aşa este tratat. Şi reacţiile de o lentoare abisală ale ministerului nu fac decât să întărească această percepţie care iarăşi ne aruncă pe muchia Europei. Nu mă înţelegeţi greşit, Aurescu este un profesionist desăvârşit, dar nu are anvergura cerută unui ministru de Externe care să se războiască zi şi noapte pentru interesele ţării sale. Sunt convins că el vrea, dar, nenorocire, nu poate.
Acesta este cel mai pozitiv exemplu pe care l-am găsit vizavi de eficienţa activităţii tehnocraţilor. Jur. Un purcoi de alte exemple ar arunca în suburban aceste rânduri.
Ca să n-o mai lungesc, m-am săturat de tehnocraţi aşezaţi în funcţii de mare răspundere şi reprezentare în faţa Ţării, a Neamului, a Europei, a Lumii.
În esenţă, avem de a face cu un număr destul de limitat de funcţionari care au ajuns să fie perpetuu reciclaţi de diversele partide ce se află, vremelnic, la Putere. Nu or fi ei angajaţi politic, dar sunt folosiţi politic. Uzaţi politic de 25 de ani. Dacă ai buna plăcere să pui sub lupă oricare minister de la noi, vei găsi numai astfel de funcţionari, mai schimbaţi de colo-colo, dar mereu aceiaşi, un fel de dinozauri anchilozaţi, cu gândire limitată şi lipsiţi de orice fel de viziune de ansamblu. Un aparat greoi care subjugă prin lentoare orice impuls meritoriu al Statului. Unii nici tehnocraţi nu pot fi numiţi, ar macula definitiv sensul acestui cuvânt.
Una peste alta, tehnocraţii, adularea lor şi reciclarea perpetuă a acestora s-au organizat într-unul dintre cele mai aprige blesteme ale României în ultimii 25 de ani de democraţie. De multe ori batem pasul pe loc, ca într-o sârbă sordidă de care se bucură numai o mână de oameni cu suflete mici şi interese de azi pe mâine.
Acesta chiar că este un blestem!
Un blestem foarte bine întreţinut şi din afară, şi din interior, de entităţi care nu au nevoie de piedici, de pietre tari în calea lor, de oameni care să se sacrifice pentru Ţară. Ce bine se înţeleg ei cu tehnocraţii noştri: învârt nişte cifre, îi aburesc cu nişte mărgeluţe colorate şi vreo trei cioburi de oglindă şi… România e a lor.
Despre acest aspect voi mai scrie, deocamdată să ne întoarcem la chestiunea principală…
În cazul Aurescu, gândiţi-vă că acesta ar urma să stea, în memoriile veacurilor, alături de Mihail Kogălniceanu , Ion C. Brătianu, Titu Maiorescu, Alexandru Vaida Voievod sau Nicolae Titulescu. Realizaţi ridicolul? Lângă toţi aceşti mari bărbaţi de stat, va străluci tehnocratul Bogdan Aurescu cu următoarele realizări: subordonări – fără număr, iniţiative proRomânia – zero.
Oameni buni, nu avem nevoie de tehnocraţi. De funcţionăraşi obedienţi, cu cocoaşa bătătorită de atâtea ordine cărate, ani la rând, inutil, dintr-un birou în altul. Executanţii trebuie să stea la locul lor, nu în loja Marilor Iniţiatori.
Noi avem nevoie de bărbaţi de stat, oameni cu viziune, devotaţi României, care să se impună peste tot în lume ca nişte minţi luminate şi cu iniţiative de mare anvergură. Dotaţi cu curaj şi antrenaţi pentru victorie. Pregătiţi pentru orice vicisitudine şi cu spirit viu, cu foc mistuitor în piept, foc care să se vadă şi să imprime respectul pe care Ţara îl merită!
Nu găsim oameni de stat? Atunci, haideţi să îi creştem, să cernem şi să sprijinim noi capacităţi intelectuale ce ne pot fi cu adevărat folositoare. Fără aceştia, Neamul meu va mai sta mult la coadă pentru ca vocea lui să se audă limpede peste hărmălaia ce sufocă acum neamurile Europei Unite.
www.ninelpeia.ro
