NINEL PEIA – candidat din partea USL pentru funcţia de DEPUTAT în Colegiul nr.2 Ilfov

Învăţământul românesc, şansă sau neşansă pentru copiii noştri?

– Din nefericire, învăţământul românesc a fost supus unor experimente, nu neapărat toate de rău augur, dar nesusţinute în timp. Viziunile diferiţilor miniştri, chiar ei numiţi şi schimbaţi cu o viteză şi uşurinţă greu de explicat, au produs, natural, modificări în sistem. Deseori acestea au generat reacţii nefireşti cum ar fi aceea ca menirea prioritară a şcolii, educaţia, să fie lăsată deseori pe locul secund în favoarea aşa-ziselor reforme. Eu însă ştiu că spiritul adevărat al învăţământului românesc încă există, indiferent despre ce nivel vorbim. Am întâlnit în ţară profesori care îşi fac datoria exemplar. Există educatori de excepţie şi pedagogi înnăscuţi. Nu uitaţi, am trei copii, ştiu despre ce vorbesc. Mai mult, învăţământul românesc, în condiţiile pe care le ştiţi, încă trimite în lume tineri excepţionali al căror talent este dublat de o pregătire de elită. Mulţi sunt de părere că şcoala este pe buza prăpastiei. Eu nu sunt de acord cu această viziune superficială. Ştiu că avem un potenţial care va face ca învăţământul să se afirme ca o adevărată şansă pentru copiii noştri. Faptul că acesta trebuie susţinut necondiţionat ca să facă performanţă este însă de netăgăduit. Aş menţiona şi faptul că învăţământul privat, altădată privit ca o afacere, se pare că a intrat într-o zodie favorabilă, nu mai sunt „fabricile de diplome” de altădată.

Agricultura – între dezastru şi oportunitate strategică.

– Indiscutabil, agricultura a fost, este şi va rămâne o mare oportunitate. Dacă vorbim de ea la nivelul tării, aceasta este clar un strategică. Numai greşelile din primii ani de după revoluţie, apoi dezinteresul nejustificat manifestat de unele guvernări lipsite de viziune au adus agricultura, în general vorbind, la ceea ce pare a fi un dezastru. Ei bine, dezastru poate fi numit, poate, faptul  că nu s-a păstrat sistemul de irigare. Eu cred că adevăratul dezastru este acela că mulţi din cei ce ar dori să facă agricultură performantă nu au banii necesari unei investiţii corecte. Acest fapt, coroborat cu lipsa de viziune adevărată, cum că agricultura, indiferent de dimensiune, trebuie să fie o afacere, constituie adevăratul dezastru. Alt „dezastru” ar fi şi acela că nu avem puterea de a mişca mai rapid mare parte a agriculturii mai departe decât aşa-numita agricultură de subzistenţă. Cu toate acestea, vă fac o mărturisire: sub ajutorul şi presiunea UE, lucrurile au început să se mişte în direcţia bună. Mulţi cred că agricultura înseamnă mari latifundiari cu mii de hectare în proprietate. Complet greşit. În Franţa, spre exemplu, circa 70% din agricultură îl reprezintă ferme de 30-40 de hectare. Numai că aceste ferme, că să poată supravieţui asalturilor marilor companii transnaţionale, s-au unit în asociaţii care au ca primă menire obţinerea unui profit cât mai corect. Pe scurt, ca să îşi vândă produsele la un preţ cât mai bun. Încet-încet şi noi vom intra pe acest făgaş. Profitul din agricultură s-a dovedit a fi unul important pentru cei interesaţi.

Sistemul de sănătate – public vs. privat. Ce, cum şi cât anume trebuie să rămână în sarcina statului ţi cât a cetăţenilor.

– Experienţa europeană ne învaţă că nu există un model absolut. O dezbatere publică pe marginea acestei întrebări cred că ar putea fi foarte utilă. Din punctul meu de vedere, ţinând cont mai ales de nivelul general de trai, cred că încă avem nevoie de un sistem de sănătate majoritar public. Mulţi dintre noi şi părinţii noştri, mai ales, au cotizat pentru a beneficia de servicii medicale. Că aceşti bani astăzi nu se mai regăsesc la valoarea necesară nu poate eluda latura umanitară a acestei chestiuni. Mişcarea incredibilă a Guvernului PDL de a desfiinţa spitale, dispensare sau cabinete medicale de stat din teritoriu mi s-a părut a fi lipsită tocmai de această dimensiune umană. A părut un război împotriva noastră, ceva absurd… nimănui nu poate să i se ia dreptul la sănătate, măcar la serviciile de bază, cele asigurate astăzi de sistemul de stat. Pe de altă parte, e imposibil să nu observ că sistemul sanitar privat se descurcă din ce în ce mai bine. Deci e pregătit pentru a-şi lua locul râvnit în sistemul de sănătate.

Care este modalitatea prin care în cei patru ani de mandat înţelegeţi să realizaţi dialogul civic şi social şi cum veţi prezenta bilanţul acestei activităţi.

– Nu ştiu în ce măsură dialogul civic nu este şi social, însă dialogul, în general, este o componentă esenţială, fără de care funcţia de deputat sau senator este complet inutilă, din perspectiva alegătorilor. De ce ar vota cineva o anumită persoană dacă acea persoană nu ştie, nu are cum afla sau nu este interesat de nevoile alegătorilor săi? Vremea micilor şi a berii pentru vot a trecut. Oamenii vor să ştie că au ales pe cineva pe al cărui piept să scrie, în cazul nostru, Colegiul 2, Ilfov. Dar să revenim la modalităţi. Dacă prezenţa în Cameră nu ar fi adevărata mea slujbă, în cazul în care voi primi încrederea cetăţenilor, aş avea un program de 8 ore la cabinetul local, din care jumătate ar fi dedicat audienţelor… Cu toate acestea, cabinetul va avea în permanenţă pe cineva care va asigura legătura între cetăţeni şi mine, cu un program foarte uşor de accesat pentru cetăţeni. În funcţie de cerinţele Camerei, vor fi şi dese zile în care voi putea fi contactat nemijlocit de cei care mă vor alege. Pe de altă parte, să nu uităm de explozia mediei sociale. Voi avea un site, adresă de facebook şi twitter, adresă de e-mail, dar şi pentru scrisorile clasice, pe hârtie. Mai mult, voi încerca, în măsura în care acest lucru este apreciat de cetăţeni, să iniţiez întâlniri trimestriale în spaţii încăpătoare unde dialogul să poată fi real şi direct cu câţi mai mulţi alegători.

Până unde credeţi că trebuie să meargă transparenţa decizională şi cum anume intenţionaţi să implicaţi alegătorii în viitoarele Dvs. decizii.

– O bună parte din răspuns se regăseşte mai sus. Voi încrerca să fiu mai clar. Îniţiativele mele, fie legislative, fie politice stau în slujba celor pe care îi reprezint. Ei mi-au acordat încrederea lor, eu trebuie să le fac vocea auzită în Camera Deputaţilor. Deci, oricare din iniţiativele mele vor porni de la nevoile alegătorilor mei. De asemenea, în timp, voi face în aşa fel încât activitatea mea să fie monitorizată de reprezentanţi ai cetăţenilor, oameni care să vină şi să vadă ce şi cum fac, de ce şi pentru cine. Cetăţeni respectaţi şi cunoscuţi pentru spiritul lor corect şi echilibrat vor face această „verificare”. Pentru că eu răspund, ca deputat, în faţa alegătorilor mei.

Depolitizarea – Cum? De când? Până la ce nivel?

– Aceasta este o întrebare al cărui răspuns se află printre obiectivele PSD, al partidului al cărui membru sunt. Personal, cred că pentru „de când?”răspunsul e limpede: lucrurile au început demult, Din nefericire, „invazia portocalie” a dat lucrurile mult înapoi. Totuşi, şi aici sunt opimist, mai ales pentru că am simţit pulsul societăţii civile: depolitizarea este dorită, aşteptată şi este una dintre sursele împortante pentru  speranţele îndreptăţite ale cetăţenilor. Până la ce nivel, e greu de spus. În sensul de cât este posibilă depoltizarea în această etapă a societăţii româneşti. E limpede că, în ministere să zicem, secretarii de stat şi miniştrii sunt, în general, arondaţi politic. Important este ca specialiştii, tehnocraţii să îşi păstreze independenţa politică. Simapatiile politice ale acestora, însă, nu sunt luate în calcul. Evident, depolitizarea este necesară, utilă şi de dorit. Dacă îmi permiteţi o glumă, măcar să nu mai auzim de „naşul din suflet”, indiferent cine ar putea fi acesta…

Cum ar trebui să abordeze România ciclul bugetar european 2014 – 2020?

– Cu mare precauţie. Semnele îndepărtării crizei nu se lasă văzute. Datoriile ţării sunt deja importante, nevoile nu sunt mici, economia încă vrea cârje, sectorul privat oscilează de la o lună la alta, componenta socială e importantă. Acestea sunt numai câteva dintre elementele care intră în această complicată ecuaţie. Nu poţi face promisiuni fără o analiză cât mai precisă a situaţiei. Norocul USL este că are specialişti de calibru care ştiu că esenţa deciziilor înţelepte rezidă în echilibrul analizei.

Care sunt principalele modificări care consideraţi că trebuie operate în Constituţia României şi de când ar trebui acestea aplicate?

– Nu ştiu dacă aceste modificări ar trebui să fie prioritatea noastră. Desigur, sunt destule lucruri care trebuie reevaluate şi aşezate pe poziţia care li se cuvine de drept, dar repet, nu ştiu dacă aceasta ar trebui să constituie o prioritate. Esenţa se regăseşte în Constituţia actuală. E nevoie de nuanţări? Cu siguranţă, da. E nevoie de adaosuri. Clar, da. Şi aici, însă, aş propune o dezbatere publică.

Care este potenţialul unic al României? Dar specificitatea sa? Dar al judeţului Ilfov?

– Din nefericire, după 23 de ani de la Revoluţie, rămânem cu acelaşi potenţial unic pe care l-am avut dintotdeauna, un potenţial unic şi istoric, aş zice: agricultura. Aici există loc pentru performanţă de top. Spun din nefericire, pentru că am avut la îndemână şi şansele dezvoltării unui segment industrial profitabil. Timpul trece însă foarte repede şi trebuie să ne folosim de ceea ce ne asigură un avantaj cert. Despre specificitate am putea discuta ore în şir. Eu însă mă voi opri la potenţialul turistic deosebit care trebuie evidenţiat cel puţin la nivel european. Despre Ilfov, ce pot să vă spun ca să nu ştiti deja. Este poate judeţul cu cea mai dinamică dezvoltare în multe domenii, chiar dacă ultimii 2-3 ani au mai domolit acest avânt. Şansa Ilfovului de a înconjura Capitala trebuie însă exploatată indiferent de criza mondială. Oportunităţile, aici, sunt de aur.

Trebuie realizată regionalizarea României? Cum? Când?

– Evident, regionalizarea va trebui realizată. Dar nici aici nu cred că este adevărata prioritate a viitorului aparat legislativ sau a Executivului. Sunt atâtea chestiuni de mare urgenţă publică încât cred că regionalizarea mai poate aştepta. Asta, dacă nu cumva se va naşte o cerinţă stringentă pentru implementarea regionalizării. Vom vedea…

Menţionaţi cel puţin un proiect major de care doriţi să vă legaţi numele în mandatul 2012 – 2016.

– Desigur că am câteva proiecte pe care le consider a fi majore. Voi face o precizare: prin formaţie, starea mediului este una dintre problemele care mă preocupă în mod special. Cunosc toate problemele de mediu al Ilfovului, ştiu de ce este nevoie, ce lipseşte, ce este urgent, ce este esenţial, cum şi ce este prioritar. Cu toate acestea nu voi menţiona nici unul dintre acestea pentru că trebuie să vă reamintesc: dacă intru în Parlament, principalele mele procupări vor fi şi cele ale alegătorilor mei. Deci, indiferent care sunt proiectele mele acum, dacă alegătorii vor considera că altele sunt priorităţile lor, iniţiativele mele le vor ilustra cu fidelitate pe ale celor care mi-au acordat încrederea de a-i reprezenta în  Camera Deputaţilor.

http://www.viitorulilfovean.ro/index.php/parlamentare-2012/130-in-curand