„Cinstirea Eroilor Neamului trebuie să ne fie principala sursă de mândrie naţională” – Ninel PEIA, deputat PSD Ilfov
Una dintre căile cele mai sigure de a îndobitoci un popor pentru a-l putea manipula în voie este să-l dezrădăcinezi de valorile sale istorice. Dacă nu o poţi face precum Stalin, prin migraţii forţate şi amestecuri cât mai eterogene de neamuri, se poate proceda la amuţirea sentimentului de mândrie naţională extirpând eroii din conştiinţa poporului şi minimizând fapte unice istoric amestecându-le într-un cadru cat mai larg pentru ca detaliile să se piardă în multitudinea de explicaţii prezentate ca fiind mult mai importante şi valoroase decât ceea ce ai cugetat tu, ca individ component al unui Neam. În România, astfel de atacuri, subtile dar veninoase nu se fac de ieri de alaltăieri. Nu este nimic nou sub soare, cel puţin în partea asta de Europă. Un exemplu clasic este cel al bietului Eminescu. Dacă n-am vrut să pricepem în ruptul capului că Mihail era se sorginte slavă şi numele corect este Eminovici, câteva decenii mai încolo, un grup de maţe-fripte cu pretenţii de gândirişti frustraţi au scos în faţă un personaj ridicol care voia, fără echivoc, să-l scoată din istoria literaturii româneşti, aşa schelet cum a ajuns el peste timp. Pe rând, Mihai cel Brav a fost indicat drept un condotier de mâna a doua care a avut noroc cu armatele ungureşti şi cu tâlharii lui Baba Novac. Ştefan, ctitor de vestite biserici, şi războinic îndârjit,este musai un piticot cu o sabie cât el de mare, başca un afemeiat notoriu care a complotat cu leşii nu ştiu ce mizerii, A, şi nu i-a trosnit pe turcaleţi nicodată, ci turcaleţii au plecat înapoi pentru că nu li se asiguraseră un all-inclusive decent, cu hammam şi masaje. Pe rând, vom mai afla că Ana Ipătescu trăgea cu invizoace, Nae Bălcescu a făcut ftizie pentru că era mason, Avram Iancu e maghiar şi răspundea la apelativul Pişti, şi uite aşa, în susul şi în josul istoriei, pot fi maculaţi toţi eroii noştri, cunosocuţi sau necunoscuţi.
Evident, în noul context european, toţi au eroii lor, numai fraierii de la graniţe n-au trebuinţă de aşa ceva. De EXEMPLE PATRIOTICE. De modele şi idoli…. Căci s-ar putea să-i urmeze, în veşnicie, cu acelaşi curaj şi dârzenie.
Deci conştiinţa naţională poate fi aneantizată şi altfel decât prin dezrădăcinarea fizică. Înceţoşarea memoriei, introducerea dubiului, macularea celor ce au avut onoare şi demnitate, minimizarea unor gesturi istorice minunate, toate aceste unelte îşi fac treaba încet şi sigur în contextul unui sistem educaţional căruia îi tremură genunchii, a afişării unor politruci drept conducători ai Romîniei sau, pur şi simplu, prin ignorarea şi îndepărtarea cu bună ştiinţă a celebrării unor momente istorice de mare însemnătate pentru devenirea Neamului.
Astfel sunt curios ce buget are, spre exemplu, Oficiul Naţional pentru Cultul Eroilor, urmaşul inestimabilului Aşezământul Naţional Regina Maria pentru Cultul Eroilor, vizazvi de cel mai umil ONG care se preocupă de propăşirea oricărei minorităţi etnice din România. Probabil că va fi ridicol de mic şi cu neajunsuri pe care nici nu speră să le poată îndepărta vreodată.
În anii ’50, mai mai că erea să ne pricopsim pe viaţă cu „gloriosul soldat sovietic” pentru vecie. N-a fost aşa pentru că s-au mai găsit ceva patrioţi. Acum, copiilor noştri li se prezintă ca eroi globali tot soiul de personaje inexistente sau pot singuri afla, din pelicule unde numărul de gloanţe consumate îl depăşesc pe cel al globulelor roşii dintr-o comună întreagă, cu animalele din dotare cu tot, care sunt eroii altora.
Spre exemplu, copii mei au aflat despre înţelepciunea lui Suleyman Magnificul, adică Soliman I-ul, dar nimeni nu le-a spus despre campania aprigă a lui Süleyman împotriva lui Petru Rareş (1527-1538; 1541-1546) din anul 1538. Cauza a reprezentat-o încercarea voievodului moldovean de a duce o politică externă independentă de cea a Imperiului Otoman. În urma acestei acţiuni militare conduse personal de către sultan, Suceava a fost cucerită, tezaurul a fost confiscat, iar cetatea Tighina şi Bugeacul au fost anexate de otomani. Într-o inscripţie de la Tighina, devenită celebră, Süleyman anunţa triumfător că „tulburătorul Petru Voievod, om războinic, a fost alungat. Potcoava calului meu a ridicat pulbere, sunt cuceritorul ţării Boğdan”. El, Petru Rareş, cel care s-a ridicat împotriva Porţii şi fiu a lui Ştefan cel Mare, „om războinic” recunoscut de otomani, unde are loc în mintea copiilor mei? Nu este el un erou, eroul nostru? Da, a fost învins de cea mai mare putere a momentului, dar a încercat să nu depindă de armatele şi umorile marelui sultan.
Aşa ne pierdem, zi de zi, legătura cu inegalabilii noştri înaintaşi care şi-au riscat viaţa şi bunăstarea ca să nu stea în obezile străinilor…
P.S. De regulă. ocolesc pe cât posibil sintagma „identitate naţională” nu pentru că nu mi-ar fi pe plac, ci pentru simplul motiv că a apărut în vremuri în care determinarea naţională era un ideal astăzi atins, pe la 1850, şi apoi a fost excesiv uzitată de diverse regimuri în numele unui stat mai mult sau mai puţin drept cu cetăţenii săi. Fac această precizare pentru că o altă sintagmă mi se pare mult mai proprie Neamului românesc: „conştiinţă naţională”. După mine aceasta nu are de a face cu statul sau graniţele actuale ale statelor europene, unele trasate samavolnic, ci reuşeşte să se refere la sentimentul de apartanenţă al oricărui român, chiar din Timoc, Voievodina sau Detroit la valorile Poporului nostru.
Ninel PEIA
Deputat PSD Ilfov
www.ninelpeia.ro
