Fără doar şi poate, Germania este la acestă oră adevăratul motor al Uniunii Europene. Atât economic, cât şi politic. Privind din această perspectivă, doamna Merkel este oarecum îndreptăţită să ceară ca glasul său să fie ascultat înainte de toate celelalte ale membrilor UE. De la ascultat, până la a deveni o imperativă este însă un drum lung, şi ar fi bine să nu mergem pe această cale.
Cu un spate alcătuit din economie, politică şi diplomaţie, pe care le consideră infailibile, doamna Angela Merkel se crede îndreptăţită să dea indicaţii cu valoare de teoremă fraţilor mai mici din familia numită Europa Unită şi până acum nimeni nu a contrazis acestă poziţie autoasumată. Ceea ce a fost greşit. Cu toţii, europeni fiind, ştim că o poziţie unică, o singură minte şi un singur neam nu pot conduce o multitudine de popoare. Nu cu succes, e inutil să mai argumentăm.
Faptul că majoritatea membrilor UE, şi mai ales ţările din Est, privesc cu admiraţie către Germania invocând tot mai des modelul ei economic, o face pe doamna Merkel să creadă că i s-a dat sceptrul UE spre bună stăpânire şi infinită folosinţă. O iluzie pe cât de periculoasă, pe atât de păguboasă. Mai ales pentru cei care pleacă urechea la diversele opinii-directive. Ce să facem, are şi ea aplaudacii ei.
Şi observ, cu îngrijorare, că doamna Merkel foloseşte tot mai des firul scurt dintre Bonn şi ale birouri prezidenţiale europene. Deciziile popoarelor nu mai sunt luate în seamă, liderii ţărilor îşi schimbă părerile şi declaraţiile, nu de la o zi la alta, ci de la oră la oră. În final, se ajunge la concluzia exprimată anterior de… frau Merkel.
Aşa s-a petrecut cu Grecia, aşa pare să se petreacă cu criza imigranţilor, valul ridicat, firesc, de „primăvara arabă” care a ajuns repede de tot „iarna occidentală”.
Doamna Merkel, probabil, nici nu concepe ca lucrurile să meargă altfel decât hotărăşte ea.
Naşpa.
Pentru că joaca asta nu mai merge în Est. Ne-am fript cu nemţii, apoi ne-am fript cu americanii care n-au mai venit să ne scape de ruşi, ne-am fript cu bolşevicii care ne-au fript până n-a prea mai rămas nimic din demnitatea naţională. Sub ei, am fost internaţionalişti. Acum suntem „europenişti”. Se vorbeşte de solidaritate şi de umanism, dar noi, ăştia care am stat cu talpa lui Stalin pe trahee, simţim cât vid se ascunde în aceste noţiuni frumos vopsite. Din nou, ni se cere să fim mai solidari ca alţii, atât de solidari încât să nu punem întrebări, să nu ne îndoim de deciziile de la Cartierul Central al UE. Şi noi ştim prea bine cum e să ai un C.C. pe cârcă. În plus, ameniţările cu acţiuni economice punitive au deschis multe minţi strălucite. Să utilizezi arma economică împotriva membrilor UE, mă rog a unei federaţii sau alianţe este ceva inimaginabil. Eu aş numi-o politică perdantă…
Doamnei Merkel îi place multiculturalitatea pentru că e mai uşor să conduci când conduşii nu se înţeleg între ei. Vorbim de solidaritate, dar ar fi bine s-o aplice alţii. Şi România, printre ei.
Dar, doamna Merkel nu e infailibilă, şi nici nu e veşnică. Nici în Bundestag n-o mai înghit mulţi. D-apoi la marginile imperiului, acolo unde crede dânsa că şi-a tras câteva colonii pe bază de vorbe-n vânt.
Din ce în ce mai mult vorbe, iluzii vândute ştiinţific şi bunăstare planificată în decenii pentru mărginaşii Europei, teritorii auxiliare ce trebuie să protejeze cu sânge şi indiscutabil zona euro. Paradisul unde noi vom ajunge când se va dori. Cândva. Şi cu Schengen–ul e cam la fel, un pământ al făgăduinţei din ce în ce mai interzis nouă, marginalilor.
Totuşi, frau Merkel eludează nişte milioane de suflete care nu mai pot fi lăţite cu knutul, observate din Miradoare în spatele sârmei ghimpate sau amăgite la infinit cu democraţia bunăstării. Suntem mulţi, aici la marginea Europei. Parte sunt deja în Occident, dar simt ca noi. Cei de aici au început să se deştepte. Colaborările regionale se întăresc. Se pot face mici alianţe, un nou val de gândire se poate ridica şi deja s-a înfiripat în Parlamentul European. Gândim şi judecăm deja europeneşte.
Suntem aici şi aici vom rămâne, aşa că, frau Merkel, de ce ţineţi cu tot dinadinsul să intraţi pe lista neagră a istoriei europene?
Frau Merkel, astăzi, o colonie poate fi colonie numai dacă îşi asumă acest rol. Dacă nu, nu.
NU!
Ninel Peia, deputat român
