Scrisoare către Poporul Român
După două guverne de tehnocraţi sadea (Stolojan în 1991 şi Isărescu în 1999) iată că am reuşit a treia tâmpită performanţă de a avea, azi, încă o gaşcă de aşa-zişi tehnocraţi în locul unui Executiv legitim. Ne-am legat la cap fără să ne doară, numai ca să doarmă sas-ul de la Cotroceni liniştit şi ferit de telefoanele cu directive de la Merkel. Asta împotriva voinţei poporului, după o manipulare jenantă a unor manifestaţii publice îndreptăţite.
Probabil că ştiţi părerea mea despre tehnocraţi, dar, cu riscul de a vă plictisi, voi reitera câteva chestiuni legate de această tristă cacealma pe care suntem nevoiţi să o trăim. Pe scurt, cetăţenii hotărăsc, prin alegeri, majoritatea parlamentară care dă un Guvern. Logic, acest Guvern reprezintă majoritatea cetăţenilor şi va lua decizii spre binele acestei majorităţi. Dacă aceste decizii contravin majorităţii, Parlamentul le poate îndrepta. De aceea, Parlamentul este garantul democraţiei. Acum, e limpede, tehnocratul ar trebui să fie un specialist neînregimentat politic care să-şi facă treaba lui, la biroul lui. Iar, dacă acest birou se află într-un minister, să asculte de ordinele şefului său, ministrul, care se află acolo dintr-o decizie politică. Şi dintr-o dată, tehnocratul devine ministru, împotriva naturii, fireşte. Booon. Dar pe cine reprezintă tehnocratul? Care parte a poporului i-a dat girul de a se da cu barca prin minister? Păi… cam nimeni din electorat nu l-a trimis acolo, nici măcar un cetăţean. Deci ce interese reprezintă el? Pe ale lui, evident, şi ale găştii care l-a cocoţat acolo. El, tehnocratul, nu răspunde în faţa Ţării, ci, poate, numai în faţa primului-ministru şi al dulapului cu rictus care a înlocuit chiorala lui Băsescu. De ce s-ar înghesui un tehnocrat pe locul unui ministru? Pentru salariu? Fals. Dacă este cu adevărat o somitate în domeniul său de activitate, face mult, mult mai multe parale decât ca ministru. Deci, de ce vrea tehnocratul la Putere? Pentru că are o misiune de îndeplinit, are ceva de făcut pentru cineva care nu se vede, dar care îl poate manipula cum vrea muşchii lui. Stăpânii tehnocraţilor pot fi ONG-uri mânjite de bani negri, grupări mafiote, grupuri de interese internaţionale sau chiar inamici ai României. Şi poate ai democraţiei.
O excepţie ar fi tehnocratul-patriot, dar de ăştia n-am văzut în ultimii 26 de ani de viaţă.
Iată de ce nu cred în loialitatea tehnocratului faţă de Ţară, Neam şi Dumnezeu!
Bun, dar acum să lăsăm filozofeala şi să ne uităm la guvernul nostru tehnocrat. Doamnelor, domnilor, dragi români, nici măcar unul dintre aceşti noi miniştri nu este tehnocrat, pentru că nici unul nu îndeplineşte cea mai importantă calitate a tenhocratului: numele lor trebuie să fie indisolubil legate de notorietatea publică dobândită prin calităţile lor în domeniile de activitate. Scuzaţi, dar în afară de Cioloş, Lipă şi Comănescu, eu n-am prea auzit, ca specialişti, de nici unul de pe lista lui Iohannis. Şi atunci, ce fel de guvern avem noi?
Simplu: avem un guvern de birocraţi. Cea mai rea specie de funcţionari. Aceea destul de abilă ca să ştie cum să îşi acopere greşelile cu tenacuri şi teancuri de hârtii. O să vedeţi ce n-aţi văzut vreodată: o Daciadă a hârtiilor cum nicicând n-a existat în România.
Oribil. Au vrut tehnocraţi şi ne-am ales cu o gloată de birocraţi anonimi ajunşi la borcanul cu miere… E drept, o bună parte sunt ofiţeri, dar care nu ştim cui i se închină de fapt. Nici Klaus Mălaimare nu ştie, ca aşa au venit listele, gata întocmite. Pachet.
Nici nu ştiu cum să îi numesc mai corect, birocraţi sau tehnoslugi? Mă mai gândesc…
Şi acum să vorbim despre câţiva dintre ei
– Lazăr Comănescu. L-aţi văzut? Ăsta mirose mult mai rău a vechi, a gutui si mucigai, stătut, vetust şi mai neaerisit decât camera unui bătrân singur de la ţară. Aurescu era un funcţionar cinstit pe lângă acest băiat care activa în MAE de pe vremea lui Ceaşcă. Ceea ce erea imposibil fără să fii spion cu patalama de la Direcţia de Informaţii Externe. Da, avem un arendaş vârstnic cu care nu se va întânli nici un demnitar din vreo ţară care contează pe lumea asta. Apoi, şpionul cel bătrân a crescut cât alţii în zece ani, sub aripa lui Meleşcanu. Căruia îi plăcea mai mult la SIE…
– Culturnicul Vlad Alexandrescu, de care n-a auzit nici dracu’, a fost membru al partidului lui Mihai Răzvan Ungureanu. Un alt băiet cu ochi albaştri. Da’, dar Vlad este şi parte a grupului intelectualilor lui Băsescu: Pleşu, Liiceanu, Cărtărescu, Patapievici & The Gang. De altfel, nici nu îşi lipise fesierii de scaunul ministerial, când Cărtărescu a şi cerut ca ICR-ul să fie înapoiat minţii luminate a sinistrului Patapievici. Ceea ce parcă şi văd că se va întâmpla, la un moment dat. Păi nu erea mai bine dacă îl aduceau direct din Parlamentul Europei pe Traian Ungureanu, pseudoziaristul ale cărui buze luaseră forma bucilor lui Băsescu?
– Finanţista Anca Dragu Paliu a fost economist în cadrul Directoratului general de economie şi finanţe al Comisiei Europene şi care a lucrat în cadrul biroului local al FMI, dar şi la BNR, asta, aşa, apropo de birocraţie. Dar avem mai mult: Paliu este unul dintre personajele care a susţinut şi chiar sfătuit pe Boc cel mic să taie salariile bugetarilor şi să umble şi la pensii, deşi nu era nevoie. Deloc. Vedeţi ce iubeşte ea Poporul Român? Mai că şi-ar sacrifica apa cu lămâie ca să se mai electrifice un cătun din România…
– Justiţiara Raluca Prună a fost expert la Directoratul general de Justiţie din cadrul Comisiei Europene. Tot Prună este licenţiată în drept şi filosofie şi membru fondator al „Transparency International” România. Filosoafă fiind, dacă trăia în Republica lui Platon, ar fi fost alungată cu pietre. Aşa că ne-am pricopsit noi cu ea. Specialistă de nişă pe banii nu ştim cui, şi chiar dacă ştim, degeaba spunem, Prună va transparentiza Justiţia până o să i se vadă coastele, aşa după buget. Dar şi aici veţi vedea ceva nemaiauzit: un război surd cu DNA…
În rest, vă urez zile fericite
Ninel Peia
Deputat PSD Ilfov
www.ninelpeia.ro
P.S. – va urma
