Tinerii noştri frumoşi, Străjerii Dreptăţii Naţionale
Mi-am făcut un obicei de care sunt foarte mândru, atât de mândru încât nici nu am destule cuvinte ca să îl laud: cel puţin o dată pe lună primesc, la Parlament, fie vizita unui grup de profesori basarabeni, fie vizita unui grup de studenţi de peste Prut. De fiecare dată, astfel de întâlniri sunt pline
- Published in Apariţii în presă
Dâncu, Miticii şi PSD
Recuperarea lui Vasile Dâncu ar putea fi, fără nici cea mai mică îndoială, un pas valoros pentru PSD. În discuţie nu pot intra nici expertiza şi pregătirea lui ca sociolog şi ca profesor şi poate fi oricând dat exemplu de probitate morală. Toate acestea fac din Vasile Dâncu un posibil şi stabil stâlp de susţinere
- Published in Apariţii în presă
Pactul Putin-Merkel. Trădarea României
Ştim deja că inamicul cel mai de temut al SUA ar putea fi numai o alianţă politico-economico-militară între Germania şi Rusia, între capitalul şi tehnologiile germane şi resursele şi diponibilitatea părţii ruse. Nu o spun eu, ci nenumăraţi analişti, americani sau occidentali. Deci SUA încearcă din răsputeri să ţină separate aceste două entităţi. Priviţi la
- Published in Apariţii în presă
Parteneriatul strategic cu SUA, o abordare pragmatică
“Relaţiile SUA cu Europa…? Nu avem relaţii cu Europa. Avem relaţii cu România, cu Franţa dar nu există o Europă cu care să avem relaţii.” George Friedman fondator și CEO al companiei private de intelligenceSTRATFOR Circulă pe internet o frântură dintr-o conferinţă de presă susţinută de preşedintele STRATFOR, George Friedman. Multi privitori s-au repezit să
- Published in Apariţii în presă
Voi, tineri patrioţi, sunteţi România!
Sub un pretext destul de absurd (faptul că vechiul regim a folosit exagerat acest termen, deseori în propaganda PCR sau în diverse conjuncturi privind masele populare), o bună parte din cuvintele cele mai de preţ ale noastre sunt lăsate, cu bună ştiinţă şi falsă pudibonderie, să zacă spre uitare veşnică. Unul dintre acestea este preafrumosul
- Published in Apariţii în presă
Propuneri pentru sănătatea PSD
Am mai spus-o, dar o voi mai spune. Puterea unui partid rezidă din unitatea membrilor săi în jurul ideologiei alese. Nu altfel este şi cu Ţara. Tăria unui stat stă în unitatea cetăţenilor săi pentru un anumit deziderat. Desigur, atât partidul, cât şi Ţara sunt în permanenţă asaltate de intruşi cu interese mai mult sau
- Published in Apariţii în presă
Vremea bărbaţior!
Viitorul European nu sună bine. Se adună nori de furtună şi toate frumoasele cuvinte despre solidaritate, sprijin reciproc, bunăstare şi egalitate în drepturi se rup ca şi când nu ar fi contat vreodată. Nici viitorul nostru nu pare mai luminos. Ştiind însă ce vine, poate a sunat ceasul să alungăm din sufletele românilor înţeleapta contemplare
- Published in Apariţii în presă
INTERVIU. Deputatul Ninel Peia îi reproşează lui Ponta că s-a bazat pe tehnocraţi şi experţi străini. „Vreau numai oameni de partid în PSD“
Înaintea alegerilor interne din PSD, deputatul social-democrat Ninel Peia declară că nu mai vrea să vadă „nepoţi, nepoate, rude sau indivizi care îşi aleg partidul după câştigarea alegerilor şi care reuşesc să intre direct în administraţie“. El susţine că Liviu Dragnea este cel mai nimerit să fie la cârma PSD şi că Victor Ponta se
- Published in Apariţii în presă
PSD, să ne scuturăm de mişei şi de lichele!
Eu cred că este deja limpede pentru toată lumea: nimeni nu face politică de dragul politicii. Toţi cei implicaţi în politică, mai mici sau mai mari, cu funcţii minunate sau simpli membri de rând, toţi au un interes. Acest interes nu poate fi decât de două feluri: personal sau naţional. Succesul unui partid este dat
- Published in Apariţii în presă
Germania vrea caimacul, noi trebuie să refuzăm zaţul
În politică, deseori eşti nevoit să interpretezi semne, să citeşti printre rânduri sau pur şi simplu să laşi să se dezvolte un al şaptelea simţ. De data aceasta, indiferent de mişcările ţărilor mărginaşe din UE, probabil că acele cote de refugiaţi vor fi, în final, acceptate. Aşa îmi spun semnele şi cel de-al şaptelea simţ.
- Published in Apariţii în presă
Doamnă Merkel, noi nu suntem colonia dumneavoastră
Fără doar şi poate, Germania este la acestă oră adevăratul motor al Uniunii Europene. Atât economic, cât şi politic. Privind din această perspectivă, doamna Merkel este oarecum îndreptăţită să ceară ca glasul său să fie ascultat înainte de toate celelalte ale membrilor UE. De la ascultat, până la a deveni o imperativă este însă un
- Published in Apariţii în presă